Mureşul – la a doua infringere

Mureşul – la a doua infringere
DEVA – Devenii au suportat la propriu şi la figurat un duş rece în etapa trecută. După o serie de victorii care i-au ridicat în fruntea clasamentului, fotbaliştii de la Mureşul Deva au fost înfrânţi pe teren propriu de una din principalele candidate la promovare în primul eşalon fotbalistic, CSM Rîmnicu Vîlcea.

A fost un meci dificil, cu o echipă solidă şi bine aşezată în teren. Oaspeţii au ştiut mai bine să gestioneze spaţiile de joc. Au marcat de două ori, fără a primi gol. Pe o vreme rece şi vînt tăios, devenii au ratat mai multe ocazii prin Biţiş şi Lintaru. Cei care au înscris au fost vîlcenii. Onofrei a marcat din careu în minutul 37. Prima repriză s-a încheiat cu scorul de 1-0 în favoarea oaspeţilor, deşi Biţiş a avut ocazia egalării în minutul 53. Cel de-al doilea gol al vâlcenilor a venit cu 20 de minute înainte de final. Boroiban a stabilit scorul de 2-0, iar CSM Rîmnicu Vîlcea a plecat de la Deva cu trei puncte nesperate. La sfîrşitul partidei oficialii de la Mureşul au acuzat arbitajul. Mai ales deciziile tuşierului Nagy. El a fost acuzat că a semnalizat greşit la cîteva faze decisive ale atacului devean.


Fotbal / Liga a II -a, Seria a 2-a

Rezultatele etapei a 14-a

Jiul Petroşani – Poli Timişoara II 2-0
Unirea Alba Iulia – Minerul Lupeni 1-2
Liberty Oradea – FCM Reşiţa 2-1
Mureşul Deva – CSM Rm. Vâlvea 0-2
CFR Timişoara – ISCT 4-1
FC Caracal – Gaz Metan 0-2
Arieşul Turda – FC Bihor 0-1
Drobeta – Corvinul 1-0
FC Tîrgovişte – FC Argeş 0-4

Clasament

1. FC Argeş 31-8 33p
2. CSM R. Vîlcea 25-10 32p
3. Mureşul Deva 21-10 30p
4. Gaz Metan 33-19 28p
5. Liberty Oradea 11-7 28p
6. Drobeta TS 20-14 25p
7. Jiul 16-8 21p
8. FC Bihor 13-12 19p
9. Unirea 16-16 18p
10. CFR Timişoara 13-14 18p
11. Minerul Lupeni 14-20 16p
12. ISCT 12-19 15p
13.Arieşul 9-18 15p
14. FC Tîrgovişte 16-25 14p
15. FC Reşiţa 12-18 13p
16. Poli II Tim. 10-25 11p
17. Corvinul 8-23 11p
18. FC Caracal 6-20 2p

Programul etapei următoare, din 17 noiembrie

FCM Reşiţa – Drobeta TS
CSM R. Vîlcea – Liberty Oradea
Gaz Metan – CFR Timişoara
ISCT – Mureşul Deva
Corvinul – Jiul Petroşani
Politehnica – Unirea AI
Minerul Lupeni – Arieşul
FC Bihor – FC Tîrgovişte
FC Argeş – FC Caracal



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase