Muşcaţi de cai

Muşcaţi de cai
La marginea Bacăului, câţiva cai au devenit spaima oamenilor care trec prin zonă. O femeie şi un bărbat au ajuns la spital cu răni grave, după ce au fost atacaţi şi muşcaţi de animale. Poliţiştii l-au amendat pe proprietarul cailor, dar animalele sunt în continuare pe câmp şi pot face alte victime.

Prima victimă fost o femeie de 77 de ani. “Când m-a văzut că trec, a fugit ca un bărbat direct la mine. Şi drept de aici m-a înhăţat şi m-a purtat uite aşa prin gura lui. Ţipam cât puteam, nu era nimeni pe acolo”, povesteşte femeia.

După doar câteva minute, caii au pus ochii pe un bărbat. “A venit unul foarte puternic cu o viteză mare. N-am avut timp să reacţionez şi m-a muşcat de mână. Şi atunci a venit cineva şi m-a salvat. Mi-a salvat viaţa pur şi simplu”, povesteşte acesta.

Cei doi răniţi au făcut reclamaţii la poliţie, iar stăpânul cailor a fost amendat şi se va alege cu dosar penal. Acesta a mai fost sancţionat însă de trei ori, pentru lăsarea nesupravegheată a animalelor pe domeniul public.

Cum un astfel de caz nu este singular, autorităţile locale din Bacău au decis ca de la mijlocul lunii decembrie să confişte animalele lăsate nesupravegheate.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !