Mutari de sectii Judetean – Municipal

1Comentariu
Mutari de sectii Judetean – Municipal
Mai multe investiţii ar urma să se efectueze la Municipal sunt legate de reabilitarea secţiilor, toate compartimentele urmând a fi modernizate la începutul anului viitor, din bani de la minister şi primărie.

Sala de operaţie de la Municipal, care arată încă la fel ca în anii ’90, va fi modernizata până în 2012, cu bani europeni, din axa de finanţare ce se va deschide în noiembrie 2011.

Balast

Până vara viitoare, Municipalitatea vrea şi transferul unei secţii de chirurgie de la Spitalul Judeţean la cel Municipal, care va fi transformată ulterior în chirurgie oncologică.

Anul acesta se încearcă, în afara secţiei oncologice care va fi mutată până anul viitor la Municipal, transferul tuturor secţiilor de la Spitalul Judeţean Staţionar II, de vizavi de Magazinul Crişul la Spitalul Judeţean Staţionar I, pe str. Gheorghe Doja.

Clădirea bicentenară a Staţionarului II este într-o stare de degradare continuă, în pofida lucrărilor de schimbare a acoperişului din urmă cu câţiva ani şi a unor instalaţii sau montări de geamuri termopan. Bolnavii şi medicii stau în încăperi mizere, tot mai multe voci medicale fiind de părere că acest imobil ar trebui demolat. De altfel, în conferinţa de presă de miercuri, primarul Ilie Bolojan, a declarat „Spitalul Judeţean Bihor e cel mai mare spital fără autorizaţie,…, iar Staţionarul de jos (Staţionar II – n.r.) este un balast medical şi economic pentru Spitalul Judeţean. Orice analiză s-ar face, toţi ar fi de acord că activitartea medicală de acolo ar trebui închisă cât mai repede”.

Modernizări

Ilie Bolojan a opinat că Spitalul Judeţean va rămâne unul cu profil de urgenţe, mai ales că aici a fost transferată o secţie de neurologie şi tot aici se va înfiinţa o secţie de cardiologie intervenţională.

Primarul crede că la Judeţean e nevoie urgentă de reglarea circuitelor, de reduceri de paturi sau transferuri de secţii şi de modernizarea compartimentelor existente, pentru a primi autorizaţie de funcţionare. „Am primit asigurări de la ministrul Cseke Attila că Ministerul Sănătăţii ne va sprijini în realizarea acestor măsuri. O strategie comună este absolut necesară în acest domeniu. Realizarea proiectelor depinde de Ministerul Sănătăţii, Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor”, a precizat primarul Ilie Bolojan.

O.Ş.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor