Mutu aduce trei puncte vitale Fiorentinei

Mutu aduce trei puncte vitale Fiorentinei
Formaţiile Fiorentina şi Catania erau disperate să obţină cele trei puncte ale întâlnirii din etapa a 23-a, ce a avut loc pe Stadio Artemio Franchi, chiar dacă poziţia în clasamentul Serie A este total diferită.

Gazdele speră la un loc în Liga Campionilor, în timp ce formaţia „rossoblu” se află în cădere şi are nevoie de puncte pentru a se salva de la retrogradare.

Căderea a continuat însă şi duminică, când Fiorentina a avut câştig de cauză, graţie aceluiaşi erou Viola, Adrian Mutu. Internaţionalul român a adus victoria cu 2-1, printr-un gol incredibil marcat în minutul 70, când gazdele treceau prin momente dificile.

Catania a ameninţat în primele minute de joc prin Davide Baiocco, iar Lorenzo Stovini a stat lipit de Mutu pentru a-l bloca pe atacantul român. Acesta a reuşit însă la mijlocul primei reprize să şuteze din unghi prin faţa porţii, mingea trecând de puţin pe lângă bară. Gheaţa a fost spartă în cele din urmă chiar înainte de pauză, când Zradko Kuzmanovic i-a luat faţa adversarului său direct şi a trimis cu capul în plasa porţii, centrarea lui Mario Alberto Santana.

În repriza secundă, foarfeca spectaculoasă a lui Mutu a trecut peste transversală, iar Silvestri s-a opus bine şutului lui Pazzini, ca apoi să vină iar rândul românului să îşi treacă în cont o ocazie de a marca. A venit însă o veste proastă pentru Fiorentina, când Sebastien Frey s-a accidentat şi a fost forţat să părăsească terenul. Vlada Avramov şi-a făcut astfel debutul în Serie A, însă a fost stângaci încă de la primele intervenţii. Şi cum o veste proastă nu vine niciodată singură, Vargas s-a asigurat că debutul lui Avramov avea să fie unul neplăcut, trimiţând un şut bombă pe lângă portarul Fiorentinei, în urma unui corner.

Fiorentina era sub presiune şi părea că nu va putea profita de semi-eşecul celor de la AC Milan, însă Mutu s-a prezentat din nou la datorie şi a restabilit avantajul cu un gol uluitor. A preluat mingea pe piept la 30 de metri de poartă, a înaintat şi a lansat un şut-bombă în vinclul porţii adverse. Avramov a reuşit apoi să îl blocheze pe Vargas, iar cele trei puncte au rămas în contul Fiorentinei, care are acum trei puncte mai mult ca AC Milan, ocupanta locului 5 în Serie A.
Sursa: Antena3



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !