Mutu, noul ”Imparat” din Serie A

Reactualizat la:
Mutu, noul ”Imparat” din Serie A
ITALIA – Adrian Mutu este elogiat de presa italiana de duminica, dupa golurile reusite sambata seara care l-au dus in fruntea clasamentului golgeterilor din Serie A.

“Este prea uşor să începi cu Împăratul Adrian. Este uşor să-i dai coroana şi sceptrul lui Adrian Mutu, care a marcat încă două goluri şi a surclasat Milanul. Apoi a ieşit din teren, când Fiorentina încă mai conducea cu 2-1. Prima lui dublă în tricoul Fiorentinei nu a fost de ajuns”, a scris Gazzetta dello Sport.

Cotidianul italian publică, de asemenea, o declaraţie a internaţionalului român, care a subliniat că bucuria celor două goluri înscrise în meciul cu AC Milan ar fi fost şi mai mare dacă ar fi adus victoria echipei sale.

“Până la urmă, sunt bucuros şi pentru Gila (n.r. – Gilardino a marcat cele două goluri ale oaspeţilor în meciul de sâmbătă). Am fost colegi echipă (n.r. – la FC Parma), dar putea să mai aştepte puţin”, a spus Mutu. În aceeaşi notă s-a înscris şi declaraţia antrenorului Fiorentinei, Cesare Prandelli, care i-a pregătit pe Mutu şi Gilardino la Parma. “Gilardino m-a văzut şi a şi marcat două goluri. O să-i fac cadou o fotografie a mea, ca să o ia cu el şi pe alte stadioane şi să înscrie şi împotriva altor echipe”, a punctat Prandelli. 
 
“Mutu trimite Milanul în infern, Gila îl salvează”, a mai scris Gazzetta dello Sport. “Fiorentina nu s-a demoralizat după deschiderea scorului: a reacţionat bine, inspirată de Mutu, care a crescut ritmul partidei de câte ori a avut mingea la picior. Şi după pauză Mutu a continuat să fie pericolul public numărul unu”, a adăugat publicaţia italiană. 
 
Corriere dello Sport a titrat, pe prima pagină, “Mutu e mare”, în timp ce La Nazione a notat: “SuperMutu dă speranţe Fiorentinei. Gila salvează Milanul”.

“Briliantul” da goluri pe banda rulanta, desi are un salariu anual de doar 800.000 de euro (care va creste cu 200.000 de euro in cel de-al doilea sezon). Prin comparatie, Inter Milano a platit 25 de milioane de euro “Batranei Doamne” pentru a-l achizitiona pe Zlatan Ibrahimovici, suedezul marcand sapte goluri pentru un salariu anual de sase milioane de euro. 

La finalul disputei cu “Diavolul milanez”, Mutu a declarat: “Am ajuns la noua goluri. Am dat totul pe teren. Sunt fericit, dar am un mare regret. Puteam invinge o echipa grea. Era important pentru Fiorentina”.

Italienii au fost surprinsi de forta sutului lui Mutu, la executarea penalty-ului in urma caruia a marcat primul sau gol. “Speerball” a calculat ca mingea a avut o viteza de 85 de kilometri pe ora.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase