Mutu refuză Real Madrid: „Viitorul meu e la Fiorentina”

Reactualizat la:
2Comentarii
Mutu refuză Real Madrid: „Viitorul meu e la Fiorentina”
După victoria Interului cu 2-0 pe terenul „echipei viola”, Adrian Mutu spune că Fiorentina a revenit cu picioarele pe pământ. „Ne-am întors cu picioarele pe pământ şi e bine să rămânem aşa. Trebuie să evităm visele periculoase şi să nu mai vorbim despre titlu.

Este unul dintre obiective, dar cred că trebuie să mai muncim pentru a ajunge la acel nivel. Inter este o echipă pentru titlu, noi mai trebuie să progresăm”, a declarat „Briliantul”.

La victoria Interului a contribuit şi căpitanul echipei naţionale, Cristi Chivu, care în această vară a fost dorit de Real Madrid. Atenţia spaniolilor să îndreaptă acum spre Mutu, însă şi atacantul naţionalei României îi refuză pe madrileni. „Sunt măgulit de interesul Realului, dar aşa cum am mai declarat, mă simt bine aici si nu plec până nu câştig ceva alături de Fiorentina şi de Prandelli. Viitorul meu este aici”, a mai spus Mutu, răspunzând astfel informaţiilor din presa italiană şi spaniolă, care au scris despre oferta campioanei Spaniei, 17 milioane de euro plus cedarea lui Mahamadou Diarra.

De altfel, internaţionalul român s-a arătat impresionat de ataşamentul suporterilor viola şi de atmosfera creată de aceştia după ce soţia antrenorului Cesare Prandelli a decedat săptămâna trecută: „Încă o dată s-a demonstrat că Florenţa este un oraş extraordinar. Afecţiunea arătată de suporteri antrenorului nostru a fost magnifică. Noi, jucătorii, am vrut să-i dedicăm lui Prandelli o victorie în meciul cu Inter, dar nu am reuşit”.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor