Mutu: ”Voi evolua cu Luxemburg”

Mutu: ”Voi evolua cu Luxemburg”
BUCUREŞTI – Adrian Mutu va fi apt pentru meciul cu Luxemburg. Vedeta echipei naţionale a infirmat zvonurile conform cărora nu va evolua în partida de miercuri şi spune că va fi pe teren încă din primul minut.

„Voi juca cu Luxemburg. Azi (n.r. duminica) nu m-am antrenat pentru că am avut o contuzie la genunchi, dar până miercuri voi fi apt 100%”, a declarat Mutu.

În privinţa calificării la EURO 2008, Mutu nu a dorit să dea un pronostic, dar a promis că el şi coechipierii lui vor da totul pentru a reuşi această performanţă. “Nu putem vorbi încă de calificare. Nu ştiu care va fi meciul decisiv pentru calificare pentru că mai sunt multe şi eu mă gândesc doar la viitorul apropiat. Acum va trebui să învingem Luxemburgul”, a precizat Briliantul.

“Avem o naţională în formare care poate deveni una puternică. Vreau şă ajungem cel puţin la fel ca generaţia din 1994, care a avut rezultate bune”, a mai adăugat acesta.

Starul Fiorentinei spune că ştia încă dinaintea partidei cu Olanda, că România va pleca neînvinsă. “Le-am spus băieţilor încă dinainte: «Azi e seara noastră şi nu vom pierde». Aşa a şi fost. Ne-am mobilizat exemplar”, a încheiat Mutu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !