Muzeu destabilizat de proptele politice

De Călin Corpaş
16Comentarii
Muzeu destabilizat de proptele politice
© Viitorul sediu al Muzeului Ţării Crişului are un gard şi poartă vechi, ce ar fi schimbate printr-un proiect cu fonduri UE, promovat de conducerea CJ Bihor
PNL a votat din nou „împotrivă”, dând motiv Puterii de la Judeţ să acuze că i se sabotează proiectul european de dotare a Muzeului Ţării Crişurilor.

Urmare a unui vot negativ în plenul Consiliului Judeţean, Executivul CJ Bihor, condus de Pasztor Sandor susţine că se periclitează proiectul pentru contractarea de fonduri europene în vederea achiziţiei de mobilier special la noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor, de pe str. Armatei Române nr. 1A. Proiectul respectiv, în valoare de circa 21 milioane de lei noi, incluzând cofinanţarea Consiliului Judeţean, în valoare de 1,6 milioane de lei, ar urma să doteze Muzeul cu mobilierul special necesar instituţiei în noul său sediu, ca aceasta să fie adusă la standardele secolului XXI.

Şefii de la CJ au optat ca în proiect să includă şi realizarea unei noi împrejmuiri şi o nouă poartă monumentală, pentru Muzeu, la pachet cu amenajarea parcului din jurul clădirii. Doar că gardul şi poarta actuale fac parte din domeniul privat al judeţului Bihor şi, în urma comunicării cu Ministerul Dezvoltării Regionale, conducerea CJ Bihor a înţeles că, pentru a fi eligibile aceste investiţii adăugate, trebuie ca gardul şi poarta să fie trecute din domeniul privat în domeniul public al judeţului, pentru a se demonstra, astfel, faptul că fac parte dintr-un ansamblu unitar, laolaltă cu clădirea propriu-zisă.

Grupul PNL din plenul Consiliului Judeţean a votat, marţi, împotriva trecerii gardului şi a porţii din domeniul privat în cel public al Judeţului, fără ca aleşii PNL să ofere o explicaţie, înainte de vot. Fiindcă ţinea de patrimoniu, proiectul de hotărâre a căzut la votul ce necesita o majoritate de două treimi. Majoritate pe care PSD, UDMR şi ALDE nu o au.

gard-muzeu-oradea

Cum liberalii erau arătaţi cu degetul pentru împotrivirea nemotivată, după şedinţă, liderul grupului, Ionel Avrigeanu insista că, de fapt, CJ Bihor poate depune proiectul şi fără să treacă gardul şi poarta în domeniul public. Şi că nu ar fi probleme la finanţare „Sunt trecute în CF”, sublinia Avrigeanu. În schimb, preşedintele CJ, Pasztor Sandor şi managerul de proiect, directorul Horia Carţiş, membru PNL şi fost şef de cabinet al ex-preşedintelui Cornel Popa subliniau că, de fapt, această trecere din domeniul privat în cel public este una imperativă, fiind cerută de ADR Nord-Vest şi Ministerul Dezvotării (MDRAP). Altfel, se periclitează eligibilitatea întregului proiect, susţin cei doi oameni din administraţia judeţeană.

Mang, liberalii şi jurămintele

Nici argumentele pesediştilor Ioan Mang şi Bujor Chirilă, dinainte de vot, respectiv cele formulate de alesul judeţean Dorin Corcheş (ALDE) nu au fost de natură să-i impresioneze pe cei 16 consilieri judeţeni PNL, soldaţi consecvenţi ai doctrinei de Opoziţie dură statuată deja de şeful lor, Ilie Bolojan, imediat după pierderea de către PNL a şefiei CJ Bihor.

„Este un proiect important pentru judeţul Bihor şi pentru municipiu, pe finanţarea din POR. Este interesul tuturor. Noi vom termina partea de construcţie la Muzeu şi dacă nu depunem proiectul, vor fi condiţii în jurul Muzeului de genul cum sunt acum. Cred că Municipiul Oradea beneficiază cel mai mult. Dl. Avrigeanu (liderul grupului PNL – n.red.) a spus să rediscutăm în luna decembrie, dar termenul limită de depunere a proiectului este 25 noiembrie. Să înţelegem cu toţii că este un proiect care ne ajută să finalizăm o lucrare care se tot tergiversează de 10 – 12 ani. Prin nedepunerea proiectului, ajutăm judeţele vecine”, încerca Pasztor să-i îmbuneze pe liberali, înainte de vot.

dacian-foncea Noi am votat potrivit strategiei şi gândirii noastre. Dacian Foncea ©

„Dacă nu rezolvăm amenajările la Muzeu, atunci Muzeul Ţării Crişurilor va putea funcţiona doar cu mobilierul vechi”, afirma şi directorul tehnic, apoliticul Filip Cheşeli. Intervenţiile au fost inutile, PNL votând împotrivă, determinândul pe liderul PSD, vicepreşedintele CJ Ioan Mang să afirmă că liberalii şi-au încălcat, astfel, jurămândul de credinţă faţă de bihoreni. „Noi am votat potrivit strategiei şi gândirii noastre. Fiecare votează cum îi dictează conştiinţa. Noi nici nu am fost de acord cu mutarea Muzeului în acea locaţie”, a reacţionat consilierul judeţean PNL Dacian Foncea. „Mai gândiţi-vă, noaptea este un sfetnic bun. Vrem să punctăm electoral pentru materiale care au rezolvare altfel?”, i-a sfătuit şi întrebat Avrigeanu pe şefii CJ de la prezidiu, moment în care Pasztor i-a transmis că „orice Hotărâre de Consiliu care întârzie, ne face să dansăm pe gheaţă”.

„Prin nedepunerea proiectului, ajutăm judeţele vechine” - „Prin nedepunerea proiectului, ajutăm judeţele vechine” - ©

Sloganul „Muzeu în Cetate” revine

De altfel, făcând referire la declaraţia lui Foncea, cum că PNL ar fi preferat ca Muzeul să se mute în Cetate, insistenţă ce îi aparţine, de fapt, doar primarului Ilie Bolojan, Mang a punctat: „Sunt consilier judeţean din 2012, dar nu îmi amintesc ca în mandatul Popa PNL să fi votat în Consiliul Judeţean altfel, vizavi de Muzeu. Dacă vreodată PNL a votat pentru mutarea Muzeului în Cetate, eu îmi cer scuze, dar au votat pentru păstrarea Muzeului şi continuarea investiţiei în actuala locaţie. Nu s-a pus niciodată în CJB mutarea Muzeului”.

Viitorul sediu al Muzeului Ţării Crişului are un gard şi poartă vechi, ce ar fi schimbate printr-un proiect cu fonduri UE, promovat de conducerea CJ Bihor
Foto: C.C.

 



16Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor