Muzică de petrecere la Lotus

1Comentariu
Muzică de petrecere la Lotus
Orădenii au avut parte, duminică seara, de un concert de zile mari, susţinut de renumitul artist maghiar Galambos Lajos alias Lagcsi Lajcsi.

Concertul a fost organizat de Complexul Lotus Center, sub cupola mare a ansamblului comercial. La concert au participat câteva zeci de persoane din Oradea, dar şi din Ungaria, Spania, Harghita şi Tileagd. Aceştia au avut parte de muzică de petrecere şi muzică ţigănească. Printre piesele interpretate de artistul maghiar au fost Kek a szeme (Ochi albaştri) sau Hosszu fekete haj (Păr negru lung). Pe durata concertului Lagcsi Lajcsi a interacţionat cu publicul, iar în pauze a acordat autografe şi s-a lăsat fotografiat de fani. Alături de artist, pe scena amenajată sub cupola mare a complexului comercial au urcat dansatori de la Clubul Feeling Dance. Aceştia au oferit publicului un spectacol de excepţie. Artistul maghiar şi dansatorii orădeni au atras, la finalul concertului, ropote de aplauze.

La sfârşitul concertului, îndrăgitul artist le-a promis orădenilor care au cerut câteva bisuri că se va întoarce în urbea de pe Criş în preajma Revelionului.

C.D.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor