N-a fost simplă formalitate

N-a fost simplă formalitate
Deva – Tricolorii din naţionala de futsal au fost obligaţi să pună osul mult mai serios în partida cu Bulgaria, de joi, decât în cea cu Anglia din prima zi a turului I preliminar al CE 2007 care se desfăşoară la Deva.  Meciul Bulgaria - Roamania II 19.1.2007

Meciul n-a fost deloc o simplă formalitate, cum anticipam după jocul slab al bulgarilor din partida cu Letonia, ci a fost dificil, existând chiar momente în care echipa României a fost sub presiune. Totuşi, România a acâştigat în cele din urmă la scor şi s-a înstalat în fruntea clasamentului, având astfel două variante pentru calificare, victorie şi egal, în ultimul meci al grupei cu Letonia, care are şi ea maximum de puncte.

N-au fost acri deloc

Echipa Bulgariei n-a mai fost la fel de “murată” ca în jocul contra Letoniei, ci a pus serioase probleme României, mai ales în prima repriză, printr-un joc dur şi multă ambiţie. Molomfălean, încă o dată cel mai bun de pe teren, a deschis scorul, fructificând superioritatea primei linii a României, formată din patru jucători de la FC CIP, şi se părea că meciul va fi lejer. Dar bulgarii au întors rezultatul şi au preluat conducerea (2-1), profitând de slăbiciunile liniei secunde a României în care nu era decât un singur jucător de la FC CIP şi situaţia s-a complicat.

Selecţionerul Zoltan Jakab a sesizat pericolul şi a jucat apoi cu minimum trei jucători de la FC CIP pe teren, iar lucurile s-au remediat. Constănţeanul Stoica a egalat, după care devenii Gherman şi Matei au readus România în avantaj, stabilind scorul la pauză: 4-2. În repriza secundă, Bulgaria a încercat să joace ofensiv, situaţie care a convenit de minune României. Întâi, Laszlo Szocs a finalizat un contraatac pornit de la o recuperare a lui Csoma, după care Trendafilov a readus Bulgaria în joc cu un gol superb.

În ultimele 10 minute, tricolorii s-au dezlănţuit şi Molomfălean a finalizat un nou contraatac, iar Laszlo Szocs a stabilit scorul final după o acţiune personală. Finalul i-a găsit pe spectatorii care au umplut la maximum Sala Sporturilor în picioare aplaudându-i pe tricolori. Rămâne însă ca naţionala să dea valoare victoriilor cu Anglia şi Bulgaria printr-un succes cu letonii care să aducă calificarea în turul II preliminar.

Ciprian Marinuţ



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase