N-a ieşit egal cu Germania! Jucăm contra Franţei

Reactualizat la:
N-a ieşit egal cu Germania! Jucăm contra Franţei
Multe calcule s-au făcut înaintea întâlnirii cu Germania, din grupa M2 a Campionatului Mondial de handbal feminin!

Dar toate au fost răsturnate de Ungaria, care a pierdut incredibil partida contra sud-coreencelor, 26-31. Ei bine, România avea nevoie de egal pentru a întâlni Angola în sferturi, dar, dacă pierdea, avea Rusia ca adversar. Victoria avea o semnificaţie clară: locul 1 în grupă şi întâlnire cu ţara gazdă, Franţa.

Egalul era extrem de riscant, aşa că fetele noastre au optat pentru câştigarea meciului. Nemţoaicelor le-a plăcut ideea… Au rămas în urma româncelor după ce timp de 10 minute au mers umăr la umăr. Era 4-4, dar echilibrul s-a rupt: în minutul 15, România conducea cu 9-5. Diferenţa de patru goluri s-a menţinut până la pauză, deşi au fost destule fluctuaţii.

Prima repriză s-a încheiat cu 16-12, iar partea a doua a meciului a adus un avans mai mare – 21-15 în minutul 40. Era clar că Germania se fereşte de egal, dar nu vrea să piardă ruşinos. Şi calcului părea să îî iasă – cinci goluri avans în minutul 50, 27-22 pentru fetele noastre, care nu au forţat deloc, dar au jucat, pentru ca în final să fie 32-24. Tot s-au temut nemţoaicele, deh! Asta este, vom întâlni Franţa. Chiar dacă e acasă, este o echipă de bătut…



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !