N-au rezistat crapii aduşi din Ungaria

4Comentarii
N-au rezistat crapii aduşi din Ungaria
ORADEA – Anul trecut au murit crapi în greutate totală de peste opt tone în lacurile de la Cadea şi Olosig.

Proprietarul bălţilor de agrement şi pescuit sportiv, Nicolae Duţă, a acuzat firma de la care i-a cumpărat că nu a specificat faptul că peştele adus de la Hortobagy era pentru consum şi nu pentru populare.

Astfel că nu s-au făcut analize virusologice pentru tranşa de 1,5 tone de crap adusă din Ungaria.

Peştii au început să moară a izbucnit de 1 mai iar administratorul Nicolae Duţă a sesizat Direcţia Sanitar-Veterinară, Garda de Mediu Bihor şi Direcţia Ape Crişuri Oradea. Însă analizele au arătat că apa era curată. De asemenea s-au prelevat probe biologice de la peştii morţi dar analizele de pe plan local nu au relevat nici o boală infecţioasă specifică crapului astfel că s-au trimis probe la Institutul din Bucureşti.
Dr. Aurel Indrie, purtătoru de cuvânt al DSV Oradea, ne-a declarat azi că nici Institutul de la Bucureşti nu a găsit vreun agent patogen în probele biologice.
„E posibil ca încălzirea vremii să fi cauzat dezvoltarea de vegetaţie acvatică de natură să consume oxigenul din apă. Astfel că peştii mai sensibili nu au rezistat.”, apreciază dr. Aurel Indrie, care s-a ocupat personal de cazul de la Cadea şi Paleu.
Cu această ocazie, reprezentanţii DSV Oradea mai precizează că peştele importat pentru consum şi nu pentru acvacultură este examinat doar parazitologic şi bacteriologic pentru a nu avea o boală transmisibilă la om. Ori peştii de acvacultură trebuie ţinuţi în carantină 30 de zile şi li se fac şi analize virusologice, la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală din Bucureşti.
Pentru nerespectarea procedurilor vamale, firma importatoare, Monazol din Episcopia Bihor, a fost amendată anul trecut de DSV Oradea cu 2.000 lei.
Iar peştii morţi, îngropaţi iniţial la sugestia veterinarului din Săcueni, au fost dezhumaţi la ordinul DSV Oradea pentru a fi predaţi la firma de incinerare PROTAN.

Cristian Horgos



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor