„N-avem nici o circumstanţă atenuantă”

11Comentarii
„N-avem nici o circumstanţă atenuantă”
ORADEA – Eşecul neaşteptat suferit de FC Bihor la Vânju Mare a surprins pe multă lume, în special prin proporţiile scorului. Înfrângerea suferită la Vânju Mare nu i-a picat bine preşedintelui Toth Ardelean Alexandru.

Se mai întâmplă să pierzi, dar când o faci de o asemenea manieră, în faţa unei contracandidate la evitarea retrogradării, apar semnele de întrebare. Martor ocular la această înfrângere, preşedintele Toth Ardelean Alexandru a încercat să explice.

„Înfrângerea de la Vânju Mare nu este uşor de digerat, pentru că nu ne aşteptam să pierdem. Nu avem nici o circumstanţă atenuantă, dar pot să spun că la 0-1 am ratat cinci ocazii bune de a marca. Nu am înscris, băieţii s-au inhibat şi apoi s-a instaurat o frică nejustificată. O să am o discuţie cu antrenorii şi jucătorii, să vedem a cui este responsabilitatea acestui eşec, iar dacă lucrurile nu se vor îndrepta, vom lua măsuri după jocul de sâmbătă. Au ocazia să se revanşeze la Câmpia Turzii, şi atunci eşecul de la Vânju Mare va fi uitat”, a precizat Toth.

Luni, echipa s-a antrenat de dimineaţă în Băile Felix, iar după-amiază a avut programată o şedinţă de refacere la stadion. Nu s-au antrenat Bar, Siminic şi Foro, ultimul suferind o accidentare înaintea meciului de la Vânju Mare, care ar putea să-l ţină departe de gazon vreo două săptămâni. A fost legitimat şi portarul Valentin Lipitor, a cărui carte verde a venit din Egipt, în timp ce Adi Gongolea aşteaptă să primească certificatul internaţional de transfer din Ungaria.

Teodor Biris

 



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor