N.O.R. a lansat „Julia Set”, primul full album

De Camelia Busu
Reactualizat la:
N.O.R. a lansat „Julia Set”, primul full album
© FOTO: Silviu Filip
Vineri, formaţia orădeană N.O.R. a lansat în format digital albumul „Julia Set”.

Aşteptarea fanilor a luat sfârşit. După şapte ani de la înfiinţare, trupa de rock alternativ N.O.R. a lansat în format digital ,vineri, 28 iunie, primul full album al trupei, „Julia Set”. Albumul a fost înregistrat integral la Oradea, iar partea de producţie muzicală, mix şi master, au fost realizate de către Marius Pop şi Jean Victor Piloiu, la Rootz Music Studio Bucureşti. Partea de ilustraţie aparţinei Almatheei Andra iar conceptul grafic general este semnat de agenţia de publicitate Utopium.

Albumul “Julia Set” conţine 10 piese compuse şi înregistrate în ultimii patru ani: „Minte-mă”, „Cu fiecare gând”, „Tăcere”, „Aripi noi”, „Bucăţi de dor”, „Din Spaime şi Vis”, „Furtuni”, „N.O.R.”, „Asleep”, „Whispers”. „Albumul este uşor mai dark comparativ cu stilul muzical anterior al trupei N.O.R., iar noua direcţie muzicală a venit natural în urma simplelor experienţe de viaţă, a drumului spre maturizare”, spun membrii formaţiei despre noul album. Download / streaming link: https://UMRDD.lnk.to/NOR-JuliaSet. Una peste alta, albumul sună foarte bine, e închegat şi uşor de recunoscut ca fiind sound-ul N.O.R. De remarcat piesele noi: „Minte-mă”, „Cu fiecare gând”, „Tăcere”, „Bucăţi e dor”, „Din Spaime şi Vis”, atât construcţia lor muzicală, cât şi versurile cu mesaj.

Fondată în 2012 la Oradea, N.O.R. este în prezent alcătuită din: Paul Halasz (voce), Raul Oros (chitară), Sammy Tuli (chitară), Cristi “Copex” (bass) şi Lucian Hulban (tobe). Trupa N.O.R. are la activ un EP lansat în anul 2015, „Între furtuni” şi mai multe videoclipuri. După lansarea în format fizic (cd şi vinil) care va avea loc în luna iulie 2019, N.O.R. va începe turneul de promovare al noului album, cu această ocazie putând fi văzuţi live în principalele oraşe din ţară. Dacă sunteţi curioşi să asculaţi „Julia Set”, albumul este disponibil pe toate platformele digitale, cu sprijinul Universal Music România.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !