În proces cu mioarele

În proces cu mioarele
Deva – Iosif Iacob din Dobra s-a prezentat la redacţie pentru a reclama faptul că pe raza localităţii s-a aciuat un cioban care intră cu mioarele pe terenurile sătenilor şi le distruge pământul şi culturile.

„Deşi am venit numai eu, mai mulţi oameni din comună se lovesc de această problemă. Consider că primarul este vinovat pentru că i-a dat dreptul acestui cioban să intre în localitate cu animalele, iar acum acesta a ajuns să încalce proprietatea privată a oamenilor. Mai grav este că nu sunt oile oamenilor din localitatea noastră. Am făcut adrese scrise la Primărie, la Poliţie şi nimeni nu ia nici o măsură în acest sens”, susţine Iosif Iacob.

Răspunsul autorităţilor
Primarul comunei Dobra, Gheorghe Vasile Şuiagă, ne-a declarat telefonic că nu a dat niciodată vreun accept scris sau verbal vreunui cioban de a pătrunde pe raza comunei cu oile.

„În plus, nu am primit nici o sesizare scrisă de la domnul Iacob, dar dacă dumnealui se consideră lezat, trebuie să se adreseze prima dată Poliţiei, unde va depune o plângere scrisă. Dacă va face acest lucru, Poliţia ne va cere o persoană delegată de Primăria Dobra, de la Centrul Agricol, împreună cu care se vor deplasa pe teren pentru evaluarea pagubelor. În baza acestei evaluări, cel prejudiciat va putea să-l cheme în instanţă pe cioban sau să încerce să rezolve situaţia pe cale amiabilă, prin achitarea de către cel vinovat a sumei de despăgubire”, precizează primarul comunei Dobra.

Clara Pâs



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase