În renovare până-n august

4Comentarii
În renovare până-n august
ORADEA – După 33 de ani, Sala Sporturilor, primeşte, acum prima reparaţie semnificativă, motiv pentru care va sta închisă până la mijlocul lunii august, ne-a declarat Marcel Boloş, şef peste Direcţia Patrimoniu, gestionară a obiectivului.

„Se va lucra la pardoseală, la grupurile sanitare, la vestiare, şi la holurile de acces, acestea urmând să fie gata până în 15 august”, ne-a declarat directorul Boloş.

„Acum se munceşte la scoaterea pardoselei vechi, se scoate parchetul, nisipul şi piatra pentru a se turna şapă. Peste se va pune o pardoseală demontabilă multifuncţională, utilă şi pentru sportivi şi pentru atunci când sunt spectacole sau alte manifestări de acest gen”, explică directorul.

30 miliarde

După competiţile sportive următoare, se estimează că removarea Sălii Sporturilor se va extinde la faţadă, care va fi placată cu mamură şi la amenajarea peisagistică din jur: spaţiile verzi şi dezgroparea fântânii arteziene acum aflată sub pământ, în partea dinspre parcare. Costul lucrărilor este estimat la 30 de miliarde de lei vechi.

Beneficiari direct al lucării, sportivii par mulţumiţi de demararea şantierului: „Sper să fie gata pe când începem noi antrenamentele, undeva în august, când intrăm în cantonament. Odată cu trecerea ei la Primărie, mi se pare normal să se modernizeze, mai ales sunt trei sporturi de prima ligă. Dacă avem sală, poate mai vedea la Oradea şi lotul naţional”, crede Cosmin Liberţ, handbalist.

Birocraţie

Sala Sporturilor a trecut de la Guvern în proprietatea oraşului în 1 ianuarie iar reparaţiile necesare pentru desfăşurarea unor competiţii au demarat abia de curând, în condiţiile în care primele manifestări sportive din calendarul lui 2007 nu sunt departe . Motivul ţine de birocraţie, susţine Boloş. „La 1 ianuarie am preluat o sală care avea nevoie de reparaţii, nu şi planurile sau proiectele care premerg intervenţiei. Am avut de organizat licitaţie pentru fiecare etapă: pentru proiect şi apoi pentru execuţie, cu toate termenele care decurg din asta”, susţine Boloş. Firma căreia i s-a predat amplasamentul este Constructorul Sălard.

Cristina Ghilea



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor