„Naşa” serelor, 10 ani de închisoare

De Crina Dobocan
Reactualizat la:
5Comentarii
„Naşa” serelor, 10 ani de închisoare
© Foto: adevarul.ro/ ebihoreanul
Maria Schutz, cea care a lăsat serele orădene în paragină, va avea de executat 10 ani de închisoare.

 Magistraţii Curţii de Apel Oradea au dat, luni seara, sentinţa în dosarul privind serele din Oradea şi Codlea – Braşov. În dosar, Maria Schutz este acuzată de o fraudă de peste 5 milioane de euro şi falimentul serelor din Oradea şi a celor de la Codlea, în complicitate cu partenerii săi: Corneliu Popa şi Mihai Ciobanu. Judecătorii Curţii de Apel au menţinut sentinţa dată, în urmă cu o lună, de Tribunalul Bihor.
„Curtea de Apel Oradea a admis apelurile declarate de părţile civile DGRFP Braşov şi DGRFP Cluj-Napoca în reprezentarea ANAF şi SC ORSER SA ORADEA împotriva sentinţei Tribunalului Bihor, în sensul obligării inculpatei Schutz Maria în solidar cu fiecare din părţile responsabile civilmente – Societatea Agricolă Worldser Ţuglui şi Societatea Agricolă Agro 2001, şi la plata majorărilor şi penalităţilor de întârziere aferente debitelor principale. Apelurile declarate de inculpaţi şi de părţile responsabile civilmente împotriva aceleiaşi sentinţe au fost respinse ca nefondate, menţinându-se condamnarea inculpatei Maria Schutz la pedeapsa de 10 ani închisoare cu executare în detenţie, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată şi bancrută frauduloasă, respectiv condamnarea inculpaţilor Corneliu Popa şi Mihai Ciobanu la pedeapsa de câte 6 ani închisoare, fiecare, cu executare în detenţie pentru complicitate la înşelăciune”, se arată într-un comunicat al Curţii de Apel Oradea.

Ion Dascălu, un alt partener de afaceri al lui Schutz, a scăpat de zdup, fiind achitat pentru prescrierea faptelor.

Înselăciuni

Cei trei au fost trimişi în judecată în decembrie 2007. Procurorii DNA Oradea au acuzat-o pe Schutz de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi bancrută frauduloasă, în formă continuată.
Din probele administrate de procurori a rezultat că „Maria Schutz, cu sprijinul lui Popa Corneliu şi Ciobanu Mihai, a indus în eroare Agenţia Domeniilor Statului (ADS) cu ocazia încheierii şi derulării contractelor de privatizare a societăţilor comerciale Orser SA Oradea şi Sere Codelea SA Braşov”. La acea dată Popa era directorul ADS, iar Ciobanu conducea Direcţia Urmărire Contracte din cadrul ADS.
„S-a stabilit că inculpata nu avea la dispoziţie mijloacele financiare necesare derulării contractului şi nu a respectat clauzele contractuale referitoare la investiţiile asumate prin contracte. De asemenea, beneficiind de concursul inculpaţilor Popa Corneliu şi Ciobanu Mihai din cadrul A.D.S, inculpata a raportat unele date şi investiţii fictive. Fiind ajutată de inculpatul Dascălu Ion, inculpata Schutz Maria a determinat conducerea celor două firme scoase la privatizare să înregistreze cheltuieli şi servicii fictive, situaţie de natură să ducă la declararea stării de insolvenţă”, arăta DNA în rechizitoriu. În total, procurorii au calculat că prejudiciul a depăşit 5 milioane de euro, plus penalităţi.

Comunicatul procurorilor DNA din 2007

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a patru inculpaţi (din care doi din fosta conducere a Agenţiei Domeniilor Statului) pentru săvârşirea mai multor infracţiuni prin care au creat în dauna statului un prejudiciu de peste 5 milioane euro.
Astfel, au fost trimişi în judecată inculpaţii:
– SCHUTZ MARIA, manager al mai multor societăţi agricole din judeţele Dolj, Bihor şi Braşov, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi două infracţiuni de bancrută frauduloasă, în formă continuată;
– POPA CORNELIU, fost director general al Agenţiei Domeniilor Statului (A.D.S), pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată;
– CIOBANU MIHAI, fost director al Direcţiei Urmărire Contracte din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului (A.D.S), pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată;
– DASCĂLU ION, asociat la S.C. SERE CODLEA S.A., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la bancrută frauduloasă, în formă continuată.
Din probele administrate în faza de urmărire penală a rezultat următoarea stare de fapt:
Inculpata Schutz Maria, cu sprijinul inculpaţilor Popa Corneliu şi Ciobanu Mihai, a indus în eroare Agenţia Domeniilor Statului cu ocazia încheierii şi derulării contractelor de privatizare a societăţilor comerciale ORSER SA Oradea şi SERE CODLEA SA Braşov. S-a stabilit că inculpata nu avea la dispoziţie mijloacele financiare necesare derulării contractului şi nu a respectat clauzele contractuale referitoare la investiţiile asumate prin contracte. De asemenea, beneficiind de concursul inculpaţilor Popa Corneliu şi Ciobanu Mihai din cadrul A.D.S, inculpata a raportat unele date şi investiţii fictive. Fiind ajutată de inculpatul Dascălu Ion, inculpata Schutz Maria a determinat conducerea celor două firme scoase la privatizare să înregistreze cheltuieli şi servicii fictive, situaţie de natură să ducă la declararea stării de insolvenţă.

1. Concret, în luna octombrie 2002, ADS, reprezentată de directorul general şi preşedintele Consiliului de Administraţie Popa Corneliu, a încheiat un contract de vânzare-cumpărare de acţiuni aparţinând SC ORSER SA Oradea şi de concesiune a 104 ha de teren, cu societatea agricolă WORLDSER Ţuglui, jud. Dolj, reprezentată de inculpata Maria Schutz. Contractul a fost încheiat în urma unei licitaţii, câştigate de această societate agricolă care, deşi oferise un preţ pe acţiuni mai mic decât cel al contra-ofertantului, şi-a asumat obligaţia de a realiza un program de investiţii din surse proprii de peste două milioane USD în doar doi ani. Se impune precizarea că Societatea Agricolă WORLDSER Ţuglui, jud. Dolj s-a înscris la licitaţie după mai puţin de o lună de la înfiinţare.
Ulterior, deşi nu fuseseră realizate obligaţiile investiţionale asumate prin contract, inculpatul Popa Corneliu, sprijinit de inculpatul Ciobanu Mihai, a încheiat un act adiţional, fără aprobarea Consiliului de Administraţie al A.D.S, prin care a prelungit la cinci ani termenul de realizare a investiţiei.
În perioada derulării contractului, inculpata Schutz Maria a prezentat date nereale care atestau realizarea investiţiilor asumate. În realitate, majoritatea activelor SC ORSER SA Oradea au fost înstrăinate către SC GINI TRANSCOM SRL Craiova, (fiind la data respectivă una din societăţile care făceau parte din grupul celor controlate de inculpata Schutz Maria). Înstrăinarea a fost posibilă deoarece inculpata a creat aparenţa unor datorii ale SC ORSER SA către SC GINI TRANSCOM SRL, în condiţiile în care existau datorii reale către alţi creditori.

2. Aceeaşi “reţetă” a fost folosită cu ocazia adjudecării licitaţiei şi încheierii, în septembrie 2000, a contractului de privatizare a SC SERE CODLEA SA Braşov cu Asociaţia Agricolă AGRO 2001 Ţuglui, jud. Dolj ( a cărei preşedintă era inculpata Schutz Maria), precum şi pe parcursul executării acestui contract. Licitaţia a fost câştigată datorită angajamentului de a face investiţii de peste un milion USD, deşi societatea agricolă respectivă se înfiinţase cu două săptămâni înainte de înscrierea la licitaţie, nu desfăşurase nicio activitate agricolă, iar oferta de preţ pe acţiune fusese inferioară decât cea a contra-ofertantului.
Ulterior, deşi Asociaţia Agricolă AGRO 2001 Ţuglui nu achitase, la termenele stabilite, ratele aferente cumpărării de acţiuni, iar investiţiile asumate nu fuseseră realizate, inculpatul Popa Corneliu, cu sprijinul inculpatului Ciobanu Mihai, a încheiat un act adiţional, cu încălcarea normelor legale în vigoare, prin care a prelungit termenul de plată. În final, Asociaţia Agricolă AGRO 2001 Ţuglui nici măcar nu a achitat diferenţa de 80% din preţul acţiunilor.
Adevăratele intenţii ale inculpatei SCHUTZ MARIA au fost demonstrate şi de modul de administrare a SC SERE CODLEA SA, ajungându-se la falimentarea societăţii după ce în prealabil aceasta a fost devalizată. Acest lucru a fost realizat de către inculpată prin folosirea S.C. GINI TRANSCOM SRL Craiova.

3. În cursul anului 2002, inculpata SCHUTZ MARIA, în calitate de preşedinte al Asociaţiei Agricole AGRO 2001 Ţuglui, acţionar majoritar la SC SERE CODLEA SA Braşov, a solicitat o subvenţie de 70% din valoarea unor instalaţii de irigat prin prezentarea unor documente care atestau în mod nereal că instalaţiile respective ar fi fost achiziţionate de la SC GINI TRANSCOM SRL Craiova. În realitate, acestea erau doar componente sau instalaţii pentru care s-a mai obţinut subvenţie.
Alocaţia de 70% din preţul de achiziţionare a instalaţiilor de irigat, a fost virată de Direcţia Generală pentru Agricultură şi Industrie Alimentară Braşov în contul aşa-zisului furnizor, respectiv SC GINI TRANSCOM SRL Craiova, în baza documentaţiei depuse de reprezentanţii SC SERE CODLEA SA şi a verificărilor ulterioare.
În total, prejudiciul creat Agenţiei Domeniilor Statului prin fraudele comise cu ocazia privatizării şi post – privatizării celor două societăţi comerciale (Orser SA Oradea şi Sere Codlea SA) precum şi patrimoniului Direcţiei Generale pentru Agricultură şi Industrie Alimentară Braşov este de peste 5 milioane de euro. Pentru recuperarea acestei sume, procurorii au dispus aplicarea sechestrului asigurător pe bunurile mobile şi imobile ale celor patru inculpaţi.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor