Nastase ar putea fi exclus din PSD

Reactualizat la:
2Comentarii
Nastase ar putea fi exclus din PSD
Saptamâna politica ce urmeaza se anunta una destul de agitata. Social- democratul Adrian Nastase intra din nou în prim-planul vietii politice dupa ce saptamâna trecuta a tinut primele pagini ale ziarelor în scandalul privind perchezitia imobilului sau din strada Zambaccian.

De aceasta data, situatia tensionata în care se afla Nastase este generata chiar de partidul sau. Conducerea social-democrata a organizat o întâlnire cu filialele, saptamâna viitoare, în cadrul careia s-ar putea discuta si despre excluderea lui Nastase din partid.

Surpiza ar putea veni chiar din Bucuresti, pentru ca PSD sector 1 ar putea cere excluderea din partid a lui Adrian Nastase si a lui Dan Ioan Popescu pe motiv ca au daunat imaginii partidului. Presedintele filialei Bucuresti, Sorin Oprescu, spune ca a primit mai multe semnale de nemultumire legate de Adrian Nastase. Chiar daca va fi repudiat de organizatia de Bucuresti, fostul presedinte executiv al PSD nu are de ce sa-si faca prea multe griji.

El este invitat sa faca parte din organizatia teritoriala a PSD din Giurgiu care s-a declarat indignata de dorinta colegilor din Capitala de a-l exclude din partid. Pe lânga problemele interne importante, PSD nu-si uita rolul de partid de Opozitie. Parlamentarii social-democrati au amenintat ca vor initia saptamâna viitoare o motiune simpla pe tema politicilor Guvernului în domeniul energetic.

Vicepremierul Gheorghe Pogea i-a asigurat însa pe colegii din Opozitie ca Executivul a gasit deja solutii pentru ca preconizatele cresteri de tarife la gaze sa fie evitate. Nici partidele de drepta nu stau degeaba saptamâna viitoare. Presedintele PD Emil Boc si cel al PNTCD Gheorghe Ciuhandu au discutat zilele trecute despre necesitatea unei întâlniri pe tema formarii marelui partid popular de centru dreapta.

Cel mai probabil, întâlnirea ar putea avea loc la începutul saptamânii viitoare. Atât Emil Boc cât si Gheorghe Ciuhandu si-a exprimat disponibilitatea de a demara cât mai curând discutiile pe aceasta tema. Si tot saptamâna viitoare, liderii Coalitiei ar trebui sa convina asupra componentei si numarului de posturi pe care le vor detine în noua conducere a Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii.

Parlamentul trebuie sa numeasca cât mai curând un nou Colegiu pentru ca mandatul celui de pâna acum a expirat. PNL, PD, UDMR si PC au dreptul sa numeasca cinci membri din Colegiu, iar opozitia – patru. Noul presedinte al Colegiului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii va fi Constantin Ticu Dumitrescu, initiatorul legii privind accesul la propriul dosar si presedinte al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din România.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor