Naşterea Parcului Seleuş, poveste cu happy-end

13Comentarii
Reprezentanţii municipalităţii au inspectat alături de ziarişti noul parc
Reprezentanţii municipalităţii au inspectat alături de ziarişti noul parc
Parcul Seleuş va avea un teren de sport pentru copii şi un ţarc pentru câini, la fel ca Parcul Liniştii.

Începute în aprilie, lucrările în Parcul Seleuş au ajuns spre final. Naşterea acestui parc nu a fost însă una uşoară, după cum au apreciat luni edilii Oradiei. „Doamna Dana Codre şi alte femei din organizaţia UDMR – Nufărul au adunat peste o 1.500 de semnături pentru înfiinţarea acestui parc. Tabelele cu semnături a zăcut însă din anul 2006 în sertarele Primăriei. Aşa încât mulţumim actualului primar, Ilie Bolojan, că a dat curs solicitării”, a spus viceprimarul Biro Rozalia.

La rândul său, edilul-şef a mulţumit viceprimarului Biro pentru demersurile făcute pe lângă Episcopia Romano-Catolică, care a cedat municipalităţii jumătate din terenul actualului parc Seleuş în schimbul unui alt teren. „Şi Parohia Ortodoxă Nufărul şi-a dat concursul, fiind de acord inclusiv cu transferul osemintelor în Cimitirul Rulikowsky. Am întâmpinat dificultăţi doar din partea Direcţiei Cultelor, care ne-a blocat în primăvară lucrările până am obţinut avizele de descărcare arheologică”, a mai spus Bolojan. După ce municipalitatea a rezolvat problemele juridice ale terenului fostului cimitir Seleuş, prin preluarea acestuia în administrare, s-a salubrizat zona, s-au făcut exhumări, s-au evacuat pietrele funerare şi s-a amenajat zona.

Adio „boschetari”

„Este un moment important pentru Oradea, îndeosebi pentru cartierul Nufărul, faptul că, după câteva luni, am finalizat parcul pe locul fostului cimitir Seleuş, care, înainte era un loc insalubru şi nesigur pentru cetăţenii din zonă. Am reizolat termic şi conductele dezvelite de tablă de către persoanele fără căpătâi care îşi încropeau adăposturi sub ele.”, a precizat primarul Ilie Bolojan mulţumind colegilor din Direcţia Tehnică şi executantului Selina.

Per total, s-au amenajat spaţii verzi în suprafaţă de 13.510 mp, trotuare, alei precum şi un mini teren de sport. S-au montat 41 de bănci, 10 coşuri de gunoi şi s-au amenajat trei platforme pentru containerele de deşeuri. Pe străzile din vecinătatea parcului, C-tin Noica şi Ialomiţei, s-au amenajat 182 de locuri de parcare, acolo fiind demolate 79 de garaje ilegale care obturau şi accesul spre parc. Amenajarea parcului a costat 1.185.300 de lei. Mai urmează să se monteze iluminatul public, să fie îngrădit şi amenajat un loc pentru câini, iar în primăvară să se planteze arbori şi gazon.

Cristian Horgoş

Lac exotic pentru Parcul Salca



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor