“Naşu” atacă mafia din fotbal

“Naşu” atacă mafia din fotbal
Deva – Mircea Sandu, preşedintele FRF, ales recent şi în CE al UEFA, va fi prezent, miercuri, la Deva la o întâlnire cu reprezentanţii cluburilor din seriile V şi VI ale Ligii a III-a.

Naşu şi-a început seria înâlnirilor cu preşedinţii cluburilor din Liga a III-a, luni, la Piteşti, unde a făcut declaraţii dure la adresa matrapazlâcurilor din fotbal.

“Atenţie la mafioţii care vă iau banii şi spun că vă rezolvă diferite probleme la Federaţie. Vă păcălesc. Mie nu mi-a dat nimeni niciodată vreun ban”, a spus Mircea Sandu, moment când un personaj din staff-ul FRF a intervenit cu o glumă: „Am luat eu banii”.

Cu un discurs radical schimbat probabil de statul de membru al CE al UEFA, Mircea Sandu i-a atacat dur şi pe arbitri. „Trebuie să-i spuneţi aici pe cei care vă cer bani, icre negre, icre roşii… Trebuie să-i ardem şi să îi dăm afară din această activitate pe respectivii arbitri. Una e să facă greşeli neintenţionate, şi alta e să ceară bani şi să fure”, a spus Naşu.

Şi după atâta avânt revoluţionar, Naşu şi preşedinţii cluburilor au petrecut, în noaptea de luni spre marţi, până la ora 3 dimineaţa, la Crama Muntenia din Piteşti, în compania balerinelor şi lăutarilor, fiind trataţi cu ţuică, vin şi whisky. Rămâne de văzut ce va fi azi la Deva.

Ciprian Marinuţ



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !