De asemenea, au fost aplicate 45 de sancțiuni, din care 22 amenzi contravenționale, în valoare totală de 66.440 lei. Au mai fost retrase de la comercializare aproximativ 500 kg produse alimentare și blocate de la comercializare peste 600 de animale.
Controale
„În scopul asigurării salubrității alimentelor și al prevenirii apariției cazurilor de toxiinfecție alimentară, dar și al asigurării indemnității teritoriului județului Bihor și a sănătății animale în toată perioada sărbătorilor pascale, Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor a desfășurat, atât prin specialiștii proprii cât și în colaborare cu alte instituții deconcentrate ale județului Bihor, ample acţiuni de verificare a operatorilor economici atât din sectorul alimentar, cât și cel al sănătății și mișcării animalelor din cadrul judeţului Bihor. Un accent deosebit s-a pus pe comercializarea produselor alimentare și animalelor specifice acestei perioade”, a precizat Remus Moţoc, directorul DSVSA Bihor.
În cadrul acestor activități au fost vizate obiective din categoria pieţelor/halelor agroalimentare, unităţi de tăiere, procesare, depozitare, alimentație publică și valorificare a produselor alimentare, dar şi din categoria unităților de creștere și comercializare a animalelor – exploatații, ferme de carantină, centre de colectare, târguri de animale, centre sacrificare miei etc.
Astfel, au fost controlate 90 unități de carmangerie şi măcelărie, 2 unități de tranșare carne, 2 unități de procesare carne, 2 unități de abatorizare, 240 unități de desfacere a produselor alimentare, 21 de supermarket-uri, 43 unități de alimentație publică – restaurante, 30 ferme de animale, 3 târguri animale și un număr de peste 100 de mici producători. Principalele deficiențe constatate cu ocazia acestor controale au fost: manipularea produselor alimentare fără respectarea normelor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, nerespectarea normelor de igienă în spațiile de producție, funcționarea unităților supuse înregistrării sanitar-veterinare fără documentul de înregistrare sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor etc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!