Încasări mai mari la Finanţe

Cu aproape 40% (39,15%) sunt mai mari veniturile atrase de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor la bugetul consolidat al statului. Este vorba de primul trimestru al anului 2006, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Valoarea totală a veniturilor se cifrează la 232.455 mii RON, din care suma de 12.991 mii RON prin măsuri de executare silită la contribuabilii persoane fizice şi juridice”, a precizat Emil Balaciu, director executiv adjunct la DGFP Bihor.

 Acţiuni concrete

Rezultatele deosebite obţinute de Finanţele bihorene în această perioadă au la bază acţiuni concrete de impulsionare a organelor fiscale teritoriale, în sensul aplicării operative şi eficiente a măsurilor de executare silită. Astfel s-au emis şi s-au comunicat înştiinţările de plată şi somaţiile către debitorii datornici.

Băncile au primit şi ele adrese de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor din conturile bancare ale debitorilor. „Am aplicat sechestre asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea debitorilor, precum şi declanşarea ori continuarea procedurii de valorificare la licitaţie a bunurilor respective”, a subliniat directorul adjunct al DGFP Bihor.

Cele mai mari încasări prin executare silită, în perioada trimestrului întâi din 2006 (12.189 mii RON), au fost încasate după comunicarea somaţiilor. Din popriri asupra disponibilităţilor din conturi bancare au fost încasaţi 763 mii RON, iar din popriri pe venituri ale terţilor – 4 mii RON. S-au mai încasat din valorificarea sechestrelor pe bunurile mobile 35 mii RON.

Dan Birta



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase