Începe anul universitar

Anul universitar 2005 – 2006 va sta sub semnul noutatilor. Una dintre ele este implementarea declaratiei de la Bologna, având ca efect restructurarea învatamântului superior.

Conform prevederilor declaratiei, studiile universitare se vor desfasura pe trei cicluri. Primul este cel licential si are durata de 3 – 4 ani. Acestui ciclu îi corespund minimum 180 si maximum 240 de credite.

Ciclul masteral are durata de 1-2 ani, iar numarul creditelor este între 60 si 120. Cel de-al treilea ciclu este cel doctoral, întins pe o perioada de trei ani. Începând cu acest an, masteratul si doctoratul nu mai sunt considerate studii postuniversitare, ci fac parte din pregatirea studiilor universitare. Facultatea de Medicina, precum si cea de Arhitectura, sunt singurele exceptii, aici durata studiilor ramânând tot de sase ani.

„Aplicarea declaratiei de la Bologna nu presupune restructurarea cadrelor universitare. Foarte multe catedre au avut posturi vacante, care încep sa dispara. De altfel, vor disparea plata cu ora si cumulul”, sustine prorectorul Nicolae Josan.

Începe scoala

Deschiderea festiva a anului universitar are loc vineri, de la ora 11:00, în Aula Magna. Numarul studentilor în primul an de studiu este de 5.463, din care 1.730 au ocupat locurile bugetate.

Conducerea universitatii oradene a anuntat ca în aceste zile se desfasoara colocviile de doctorat, la care s-au înscris 100 de candidati. Acestea sunt organizate conform acreditarii Ministerului Educatiei si Cercetarii.

Ioana Iuhas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !