Începe evaluarea proiectelor finanţate de Primărie

ORADEA – Joi seara a expirat termenul de depunere a proiectelor pentru obţinerea de finanţări nerambursabile de la bugetul municipal, în contul mai multor programe gestionate de Primărie. „Am primit o mulţime de proiecte la toate categoriile.

Undeva în cursul zilei de miercuri de săptămâna viitoare voi termina o centralizare”, spune Daciana Gherdan, reprezentantă a Primăriei.
Următorul pas spre obţinerea banilor este programat la mijlocul săptămânii viitoare, când comisiile de specialitate, din care fac parte inclusiv consilieri locali, judecă dosarele depuse pentru a stabili care dintre proiecte merită finanţare. Rezultatele jurizării vor fi anunţate ulterior, ne-a informat Ionuţ Szabo, purtător de cuvânt al Primăriei.

În limita fondurilor
Contractele de finanţare nerambursabilă se atribuie în limita fondurilor alocate de la bugetul local pe 2007. Programele de tineret au primit 400.000 RON pentru ambele sesiuni de depunere a proiectelor, cele de protecţia mediului 50.000 RON pentru ambele sesiuni, cele culturale 500.000 RON, banii trebuind alocaţi într-o singură sesiune.

Pentru culte au fost alocaţi 1.010.000 RON, iar pentru sport 1.550.000 RON pentru ambele sesiuni. Tot două sesiuni vor fi şi pentru învăţământ, bugetul programului însumând 129.700 RON.

O singură sesiune va fi şi pentru Euroregiunea Bihor – Hajdu-Bihar, fiind alocaţi 150.000 RON. Sumele nerepartizate în cadrul primei sesiuni de selecţie se realocă pentru a doua sesiune, pentru care se depun proiecte între 1 iunie şi 30 iunie.
Una dintre condiţiile finanţării este că solicitantul trebuie să cofinanţeze proiectul în proporţie de 10% din valoarea totală. Informaţii suplimentare pot fi obţinute la sediul Primăriei, camera 115, sau la tel. 408.886, persoană de contact fiind consilierul Daciana Gherdan.

Ghilea Cristina



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !