Ne-a ocolit pesta Smith

Ne-a ocolit pesta Smith
ORADEA – Compania Smithfield, cea care a declanşat scandalul pestei porcine în Timiş, deţine o firmă de 6.850 de porci şi în sudul Bihorului, la Ghiorac, iar înainte de izbucnirea epidemiei îşi anunţase intenţia de a achiziţiona şi alte ferme în Bihor.

În dublă calitate, de fost şef al Gărzii de Mediu Bihor şi de proaspăt prefect, Mircea Ghitea s-a interesat personal de situaţia de la Ghiorac.

„După ce am aflat de situaţia din Timiş am dispus pe 5 august prelevarea de probe de la porcii crescuţi la Ghiorac. Mă bucur să spun că rezultatele nu au evidenţiat virusul pestei porcine şi că mortalitatea este în limitele normale pentru o fermă de anvergura ei. Mai pot să spun că ferma de la Ghiorac are aviz de mediu şi şi-a întocmit şi asumat planul de acţiune pentru conformare înainte de termen.

Reamintesc că Uniunea Europeană ne-a acordat o perioadă de tranziţia cu termen de conformare până în octombrie 2007. Până atunci toate fermele trebuie să îşi elimine problemele de mediu. După ce şi-a întocmit bilanţul de mediu şi impactul de mediu, ferma de la Ghiorac a solicitat verificare din partea Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Cluj Napoca.”, declară prefectul Mircea Ghitea.

De asemenea, Direcţia Sanitar-Veterinară (DSV) Bihor afirmă că ferma de la Ghiorac deţine şi autorizaţie de funcţionare sanitar-veterinară.

„Compania Smithfield a obţinut autorizaţie de funcţionare pentru ferma închiriată la Ghiorac, unde creşte 6.850 de porci aduşi la greutate de 30 kg, cu toate vaccinurile făcute. După ce ating greutatea optimă pentru sacrificare, porcii sunt duşi direct la abatorul Smithfield, fără a fi vânduţi altor societăţie comerciale şi fără a intra în contact cu porci din alte unităţi. Am înteţit verificările. S-au luat măsuri de prevenţie suplimentare. Există şi bazin de dezinfecţie. Dar nu sunt suspiciuni de infestare cu pestă porcină în Bihor. Măsuri speciale se iau în focar, în zona de protecţie de 3 km şi în zona de siguranţă de 10 km. În Bihor, animalele pot să circule, conform legislaţiei.”, precizează directorul DSV Bihor, Petru Gruia.

Însă amploarea focarului de pestă din judeţul Timiş a determinat deja Comisia Europeană să trimită în România circa un milion de doze de vaccin împotriva pestei porcine. România a demarat la sfârşitul anului trecut o vastă campanie de vaccinare împotriva pestei porcine. Costul programului este de peste 45 de milioane de euro. Peste 20.000 de animale vor fi sacrificate din cauza bolii la fermele din Timiş.

 

Împuşcă şi ard mii de porci în Timiş

Comandamentul Judeţean Antiepizootic din Timiş (CJA Timiş) a hotărât, sâmbătă, ca porcii din fermele unde a fost confirmat virusul pestei porcine, la Cenei, respectiv Igriş, să fie ucişi prin împuşcare, apoi vor fi incineraţi în bazine speciale, urmând ca resturile să fie îngropate.

        Porcii vor fi ucişi prin împuşcare de către reprezentanţii Smithfield, autorizaţi pentru utilizarea armelor respective. Cadavrele vor fi transportate cu încărcătoare frontale la bazinul de ardere.

        Arderea cadavrelor se va face în prezenţa reprezentanţilor instituţiilor Direcţia Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş, Comisariatul Judeţean Timiş al Gărzii Naţionale de Mediu, Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timiş, Direcţiei Apelor Banat Timişoara, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Banat al Judeţului Timiş şi se va face în bazine betonate, alternativ, cu carburant lichid.

        Rezultatul arderii va fi îngropat în bazine betonate, etanşeizate cu nisip, folie de polietilenă, nisip şi argilă, se va stropi cu var şi acoperi cu sodă caustică, peste care se va pune doar nisip şi pământ”, se arată în comunicatul de presă remis, sâmbătă, de Prefectura Timiş. Potrivit sursei citate, la finalizarea acestor operaţiuni, zona bazinelor în care vor fi îngropate resturile va fi împrejmuită cu gard. De asemenea, dejecţiile provenite de la animalele infectate cu pesta porcină clasică vor fi stocate în bazinele din incinta fermelor până când autorităţile vor decide ce se va întâmpla cu acestea.

        Pentru arderea cadavrelor la ferma din Igriş vor fi construite bazine speciale din beton armat, cu adâncimea de maxim 80 centimetri, iar pentru evitarea scurgerilor în pânza freatică, prin microfisurile posibile, sub stratul de beton se va pune o membrană de etanşare peste un strat de nivelare. CJA Timiş a mai hotărât ca Smithfield Ferme să înştiinţeze societatea Protan să ridice cadavrele mai vechi de 48 de ore, pentru incinerare, din fermele în care nu există pestă porcină, iar interdicţia pentru mişcarea porcilor între ferme a fost ridicată.

        Directorul DSV Timiş, Ioan Jeleriu a declarat sâmbătă că în judeţul Timiş nu mai sunt suspiciuni în ceea ce priveşte un al treilea focar de pestă porcină, iar până la această oră rezultatele analizelor prelevate din alte ferme sunt negative.

        Primul focar de pestă la o fermă Smithfield a fost confirmat la 2 august, la Cenei. Autoritatea Veterinară a anunţat anterior, în luna iunie, că toate focarele de pestă au fost închise. În urma verificărilor a fost confirmat un al doilea focar în judeţul Timiş, la ferma din Igriş.

 

11 ferme fără autorizaţii

Smithfield deţine 33 de ferme în judeţele Timiş, Arad şi Bihor, dintre care 11 nu au autorizaţie sanitar-veterinară şi nici nu au depus documente pentru obţinerea avizului. Alte cinci crescătorii sunt neautorizate, dar au depus actele necesare. Fermele care nu sunt autorizate vor fi închise, după ce porcii sănătoşi vor fi transferaţi în alte unităţi, autorizate, ale companiei Smithfield. În ce priveşte autorizaţiile de mediu, 17 dintre cele 25 de ferme pe care Smithfield le deţine în judeţul Timiş sunt autorizate, iar restul sunt în procedură de obţinere a avizului de mediu. Smithfield România a fost amendată de inspectorii sanitar-veterinari cu peste 167.000 de lei pentru nereguli constatate în perioada 5-8 august.

 

N-a raportat mortalităţile

Compania nu informat direcţia sanitar-veterinară judeţeană de mişcarea animalelor între crescătorii, nu a raportat numărul mare de animale moarte şi nu a trimis probe la autorităţile veterinare, pentru efectuarea unor probe de laborator. Totodată, unele dintre unităţile Smithfiled erau suprapopulate. O altă neregulă constată de inspectori este faptul că firma care presta pentru Smithfield activităţi veterinare, Supervet, nu a putut furniza date privind numărul de porci vaccinaţi contra pestei şi nu a informat autorităţile privind rata ridicată a mortalităţii animalelor. Pentru supravegherea situaţiei din fermele Smithfield, ANSVSA va trimite în judeţul Timiş 25 de medici veterinari specialişti în epidemiologie, fiecare dintre aceştia urmând să supravegheze câte o fermă. ANSVSA va începe şi o anchetă administrativă în urma căreia angajaţii DSV Timiş ar putea fi sancţionaţi, aceasta urmând să fie finalizată în 20-25 de zile. Smithfield este cel mai mare producător de carne de porc la nivel mondial, cu o cifră de afaceri de 11,9 miliarde de dolari anul trecut. Grupul a intrat pe piaţa românească în 2004, când a achiziţionat Agrotorvis şi Comtim Grup. Compania mai deţine 50% din acţiunile firmelor Agroalim Distribution şi Frigorifer Tulcea.

Cristian Horgos



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !