Ne expulzează rromii din Irlanda

Ne expulzează rromii din Irlanda
DUBLIN  - Membrii unei numeroase familii de rromi, originari din Bihor, care şi-au instalat corturile într-un sens giratoriu de pe autostrada M50 din apropierea oraşului Dublin din Irlanda, vor fi returnaţi în România.

Autorităţile locale s-au sesizat în luna iunie cu privire la tabăra de rromi aşezată în spaţiul verde din sensul giratoriu şi au cerut ajutorul guvernului.

Potrivit ediţiei online de luni a cotidianului The Irish Examiner cei 32 de adulţi şi 22 de copii de etnie rromă au declarat organizaţiei pentru protecţia drepturilor imigranţilor, Pavee Point, că provin din localitatea Tileagd, din judeţul Bihor, şi că locuiau în colibe de pământ, corturi şi barăci improvizate amplasate lângă o groapă de gunoi.

 

Ar rămâne în Dublin

„Noaptea este rău din cauza şobolanilor. Încearcă să ne mănânce alimentele. Am venit în Irlanda pentru a le oferi copiilor mei un viitor mai bun”, le-a declarat jurnaliştilor irlandezi bihoreanul Augustin Rostas.

„Chiar şi cu această mizerie, locul ăsta este mai bun decât să fiu în România, pentru că acolo eram discriminaţi”, le-a spus irlandezilor Dănilă Rostas, tatăl a doi copiii din tabăra improvizată. 

Poliţia irlandeză consideră însă că familia Rostas a deţinut proprietăţi în România, o parte dintre ele fiind descrise drept „semnificative”. Ambasada României la Dublin a lansat ipoteze similare, mai precizează publicaţia irlandeză.

Poliţiştii irlandezi le-au înmânat, sâmbătă, documentele de deportare romilor care vor fi trimişi înapoi în România. Un purtător de cuvânt al Ministerului Justiţiei de la Dublin a declarat că grupul de romi se află în Irlanda de peste trei luni de zile şi a subliniat că aceştia reprezintă o sursă de îngrijorare privind siguranţa publică, mai se arată în articolul din cotidianul The Irish Examiner.

 

Atraşi de ajutoarele irlandeze

        Grupul a primit un termen de 15 zile pentru a explica ministrului Justiţiei, Brian Lenihan, motivele pentru care nu ar trebui deportaţi înapoi în România. Preşedintele comunităţii româneşti din Irlanda, Vasile Roş, a avertizat, duminică, Guvernul de la Dublin că mult mai mulţi romi vor sosi în Irlanda în condiţiile în care autorităţile irlandeze satisfac revendicările grupului privind cazarea şi alte beneficii sociale.

        Roş a declarat că intenţionează să se deplaseze în România pentru a afla „întreaga poveste” a grupului de romi instalat în apropiere de Dublin. Directorul organizaţiei Paee Point, Ronnie Fay, s-a declarat dezamăgit, dar nu surprins, de gestul Guvernului irlandez de a emite ordine de deportare pe numele romilor.

Grupul de rromi a sosit în Irlanda legal, sperând să se angajeze în agricultură şi serviciile de menaj, după ce România şi Bulgaria au aderat la UE, la 1 ianuarie. Însă guvernul irlandez a impus restricţii în domeniul muncii pentru ţările care au aderat în 2007 la UE. Astfel, încât rromi nu pot munci, dar nici nu vor să se întoarcă în ţară, pe motiv că ar fi discriminaţi, mai scriu ziariştii irlandezi.