„Ne-om aminti cândva, târziu…”

„Ne-om aminti cândva, târziu…”
ARAD – În ultima joie şi vineri, la Grupul Şcolar Industrial Sebiş s-au organizat mai multe acţiuni sub genericul „Zilele Şcolii.

Ziua întâia a fost astfel botezatã „Ziua porţilor deschise” şi a început înainte de amiazã cu vizitarea de cãtre învitaţi a laboratoarelor, cabinetelor, sãlii IT (computere şi internet), bibliotecii, sãlii de sport, continuând apoi în careul din curtea liceului, cu premierea olimpicilor şi s-a încheiat pe terenul de sport, cu un meci de fotbal, disputat între profesori şi absolvenţii claselor a XII-a.

Ziua de vineri nimerindu-se sã fie 1 iunie, a debutat dimineaţa cu „activitãţi diverse” , dedicate „Zilei copilului” şi care au fost alternate cu douã meciuri de handbal (profesoare – absolvente cl. a VIII-a şi profesori – absolvenţi cl. a VIII-a).

Dupã-amiazã a avut loc simpozionul „Învãţãmântul din Sebiş – ieri şi azi”, prilej de romantice întâlniri şi nostalgice evocări cu urmãtorii profesori: Vasile Zoican, Vlase Mihai, Trif Miron, Verşigan Silviu, Vekaş Rodica,  Codreanu Maria, Tomuţa Lucreţia, Ferenţ Mihai, Puiu Irimie, Vesa Ionel, Moţ Ioan, Biţicã Virgil şi Sabina, Groza Spiridon, Marta Ioan şi ultimul (cu voia dvs., desigur), profesorul de filosofie Ana Octavian.

Vasile Sarandan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase