Ne trebuie 20 – 30 miliarde de euro pe investiţii

11Comentarii
Ne trebuie 20 – 30 miliarde de euro pe investiţii
INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE: Eugen Ovidiu Chirovici răspunde întrebărilor Jb. În dialog cu scriitorul, economistul şi jurnalistul Eugen Ovidiu Chirovici, despre literatură, economie şi Masonerie.

Jurnal bihorean: Vă aflaţi la Oradea pentru a lansa o carte. Ce mesaj transmiteţi prin „Voodoo”?

Eugen Ovidiu Chirovici: „Voodoo” reprezintă un pretext al unei acţiuni care sper că este şi plauzibilă şi palpitantă şi pertinentă pentru cititor. Întotdeauna un scriitor trece prin întrebarea următoare: „Cum vă alegeţi subiectele?”. Iar un răspuns clasic ar fi că mai degrabă povestea îşi alege scriitorul şi un fapt aparent neînsemnat devine – printr-un proces extrem de complex pe care nici tu nu poţi să ţi-l explici uneori – acel bulgăraş care se rostogoleşte şi la un moment dat te trezeşti că ai o poveste. La un moment dat am avut şi eu o poveste de spus, legată de un detectiv particular şi de oraşul New York. Aşa s-a născut „Voodoo”.

E celebră afirmaţia lui William Faulkner, care – vizavi de „Zgomotul şi furia” – spunea că imaginea din care s-a născut cartea era cea a unei fetiţe căţărată într-un copac, care privea pe fereastra unei case ce se întâmpla la priveghiul bunicii ei. Deci aparent o imagine, pur şi simplu. Dintr-o imagine s-a născut un roman. Această imagine declanşatoare poate fi, de pildă, pe un aeroport, aşa cum începe de fapt „Voodoo”, cu un cuplu din Haiti ce intră într-o altercaţie cu dispozitivul de pază. Ce se întâmplă după aceea? Nici tu nu ştii ce se întâmplă, pentru că personajele nu sunt nişte păpuşi umplute cu cârpe, în care tu ştii sigur ce va spune cutare personaj la pagina 16. Ele dobândesc acea autonomie, care arată că au viaţă în ele. Şi poate cea mai importantă capacitatea a unui scriitor, după cea ce a închega o poveste cu cap şi coadă, care să fie interesantă pentru public, este aceea de a crea personaje vii. De a nu crea imagini de carton. Spre exemplu, Drew Sanders, personajul principal din „Voodoo”: când am finalizat romanul, realmente mi-a părut rău că m-am despărţit de el.

În cât timp aţi scris „Voodoo”?

Nefiind o carte de mari dimensiuni – are 200 şi ceva de pagini – cred că am lucrat propriu-zis la ea cam trei-patru luni. 

Sunteţi consilier la BNR. Câtă încredere aveţi că actuala Putere ia azi deciziile corecte pentru România?

În viaţă nu există garanţii. Nici în economie, nici în politică, nici în business. Capacitatea de a elabora predicţii devine oarecum limitată. Chestiunea nu e de încredere în actuala administraţie. Eu cred că greşeala fundamentală în România din ultimii doi ani e faptul că s-a subestimat dramatic amploarea crizei. Nu ne-am dat seama de amploarea tsunami-ului care se apropie. Eu am scris un comentariu în luna februarie a anului trecut şi în care spuneam că „tsunami-ul va lovi România în luna aprilie”. Şi, într-adevăr, în aprilie anul trecut au şi început belelele. Estompate, desigur, de alegerile politice, în care am cheltuit foarte multă energie.

PNL fusese la guvernare şi atunci nu avea foarte mult apetit pentru a sublinia efectele crizei. Ceilalţi erau la guvernare şi se pregăteau să guverneze în continuare. Deci nici acolo nu a existat o abordare foarte realistă. Şi, prin urmare, în momentul în care apa ne-a ajuns la uşă, ca la inundaţii, nu prea aveam nici saci cu nisip şi nici psihologia publică nu era pregătită pentru criză. Abia acum putem să conştientizăm, de la nivelul politicienilor până la publicul larg, amploarea crizei prin care trecem. Şi din care nu vom ieşi nici de la sine şi nici încercând să dăm aspirine unui bolnav de o maladie destul de serioasă, ci încercând să facem ceeea ce trebuie să facem.

Ce credeţi dvs. că ar trebui să facă România?

Sunt ţări care s-au împotmolit în criză şi sunt ţări care au depăşit-o mai uşor. Printre campionii depăşirii crizei aş enumera, de pildă, Franţa şi Germania. Acestea s-au mişcat foarte repede, au făcut ceea ce trebuie şi, prin urmare, efectele au fost mult diminuate şi simţite destul de puţin de către publicul larg.

Reprezintă o soluţie măsurile anunţate de către preşedintele Băsescu?

Este una dinte ele, pentru că aici avem de-a face cu o socoteală simplă: nu avem suficienţi bani pentru a continua aşa. Astfel, avem două soluţii mari şi late: fie scazi din cheltuieli, fie îţi creşti veniturile. Veniturile ţi le poţi creşte mărind taxele, cu efectele perverse ce decurg de aici. O altă soluţie e cea sugerată de către preşedinte, de a diminua cheltuielile. Aici apare o nuanţă foarte importantă: nu diminuezi cheltuielile bugetare doar tăind din salarii. Acesta e un capitol. Pe de altă parte, risipirea banului public nu se reduce la salarii, ci şi la contracte de drumuri care nu duc nicăieri, la poduri care costă de zece ori mai mult ca-n Statele Unite, la tot felul de achiziţii în care descoperi că lopata costă cât un Mercedes şi alte prostioare de genul acesta care toate însumate ne costă enorm. Aşadar, şi aici ar trebui puţin umblat.

Apoi, traversăm o perioadă de sacrificiu colectiv. Însă, în paralel trebuie să vii cu soluţii. E treaba Guvernului să vină cu soluţii pentru a crea premisele reluării creşterii economice. Ce facem pentru ca în 2011 să ieşim din criză? Pentru că economia românească e azi o maşină rămasă în pana prostului, pe marginea drumului. Motorul nu mai are benzină, care reprezintă capitalul. Însă nu vom reuşi să o repornim împingând maşina, ci găsind acea benzină. Asta trebuie să facem. China a investit circa 700 miliarde de dolari, SUA peste 1.000 de miliarde, Franţa vreo 300 de miliarde, Germania la fel. Nu există vreo ţară din lume care a depăşit criza fără bani. Nici una. Noi am fi prima!

Cum facem rost de banii aceştia pentru investiţii?

Împrumutându-ne. Cum e mai rău, să te împrumuţi cu 100 de lei, să mănânci o seară şi să nu ştii de unde-i dai înapoi sau să te împrumuţi cu 1.000 de lei, să-i investeşti, să faci 1.200 de lei din ei, să dai 1.000 de lei înapoi şi să rămâi totuşi cu 200 lei? Noi deocamdată ne-am împrumutat, şi încă cu dobândă bună, de 4%, pentru ca să depăşim acel consum curent, pentru care nu aveam bani. Dar ne trebuie bani pentru investiţii, şi cred că ar fi vorba despre 20-30 miliarde euro, la o evaluare superficială şi pur subiectivă. Însă, atenţie, toţi aceşti bani ar trebui investiţi în economia românească! Statul trebuie să investească în economie, în paralel cu această reducere a unor cheltuieli deşănţate, până la urmă.

Sunteţi de acord cu zicala conform căreia fiecare popor îşi are conducătorii pe care-i merită?

Uneori da, alteori nu. De exemplu, nu cred că Hitler e meritat de către un popor cu asemenea contribuţii la cultura umanităţii – poporul german. Uneori se întâmplă accidente. Atunci, popoare rezonabile şi extrem de pertinente pe scena internaţională ajung să fie conduse precum în celebra expresie în primul război mondial, în care nişte bătrâni generali care nu aflaseră că s-a inventat mitraliera, trimiteau oamenii la măcel – „armate de lei, conduse de măgari”. Aşa se poate întâmpla şi în istorie, ca „popoare de lei” să fie conduse de către indivizi de o calitate îndoielnică. De exemplu, eu nu cred că poporul român îl merita pe Ceauşescu.

Cunoaşteţi probabil literatura ce vede în Masonerie şi în alte societăţi secrete sau discrete mecanismul prin care cei potentaţi reuşesc să conducă lumea. Cum răspundeţi acestor teorii ale conspiraţiei?

Trăind într-o epocă în care batem câmpii – cum ar fi să spunem că Isus a avut copii şi era căsătorit cu Maria Magdalena – care par seducătoare pentru un public destul de labil din punct de vedere intelectual şi mental. Dacă eu mă apuc să scriu ce înseamnă cu adevărat Masoneria probabil că va fi vândută undeva la 10.000 de exemplare. Dar dacă scriu despre dezvăluirile unui mason despre ritualurile satanice din interiorul Masoneriei, atunci probabil că va fi vândută cu 100.000 de exemplare. Trageţi concluzia singuri, de ce unii propagă asemenea teorii.

De unde vine această apetenţă spre teluric a publicului larg?

Din curiozitate. Când eşti în spatele unor uşi încuiate, în mod curios, nu ştiu de ce, nu ştiu care e alchimia mentală, presupui lucruri rele, mai degrabă. E un instinct de autoapărare. Ce e necunoscut induce teama. De zeci de mii de ani, oamenii au fost prizonierii unei geografii extrem de restrânse şi în care dincolo de acel deal putea fi ceva prezumtiv periculos: acolo stau căpcăunii. Masoneria are uşile doar aparent închise. Există o literatură de specialitate, în care sunt şi descrise chiar şi ritualurile. Însă diferenţa e cea dintre a ţi se povesti o simfonie şi a asculta o simfonie. Însă dacă ţi se spune „uite, am ascultat o simfonie şi dirijorul l-a strâns de gât pe primul violonist”, pare mai seducător şi mai senzaţionalist.

Noi nu facem prozelitism. În mod normal, niciodată nu ţi se propune să devii mason. Tu trebuie să-ţi exprimi dorinţa de a face parte din această societate filosofică. Pentru că Masoneria nu e societate secretă sau ocultă ci filosofică, definită chiar aşa de ONU. Masoneria e o societate filosofică, preocupată de aflarea adevărului.

Dvs. personal sunteţi la curent cu existenţa unor societăţi secrete create şi folosite în scopuri machiavelice?

Noi nu suntem la ora actuală să prevedem vremea. Cu număr limitat de variabile. Să nu supraestimăm capacitatea de predicţie a fiinţei umane. Noi nu suntem în stare, cu toată tehnologia care ne stă la îndemână, să ştim cu certitudine dacă peste cinci zile plouă. Păi cum să ne imaginăm că aceleaşi fiinţe, prin nişte mijloace cine ştie care, eventual în legătură cu extratereştrii, pot decide că peste zece ani va fi un război? Hai să fim serioşi, e o contradicţie de logică formală aici.

Ştiţi de ce cred eu că teoria conspiraţiei se naşte abia în secolul XX? Fireşte că am meditat la această problemă. Pentru că trăim într-o lume laică, care nu mai crede în Dumnezeu. De aceea, puterea pe care altădată o atribuiam lui Dumnezeu, azi o atribuim unor grupuscule mici care, în mintea unora, s-ar aduna pentru a pune la cale împărţirea lumii, precum Grupul Bilderberg, Comisia Trilaterală, Comitetul pentru Relaţii Externe. Nu, aceste entităţi s-au format din lecţia celui de-al Doilea Război Mondial. Acel uriaş măcel s-a produs pentru că nu au existat anticorpi. De la dialogul diplomatic până dreptul internaţional, toate s-au dovedit neputincioase şi a explodat o aşa catastrofă unică în istoria umanităţii. Şi atunci s-a ajuns la concluzia că un dialog preventiv este bun şi util. Atenţie, vorbim despre dialog, nu despre decizii. Nu se ia vreo decizie undeva la o întâlnire a Grupului Bilderberg după care încolonaţi, toţi şefii de stat aleşi democratic de popoarele lor respectă acele indicaţii preţioase altminteri apare un necunoscut care le dă o riglă peste degete. Nici pomeneală. Sunt grupuri de reflecţie, de gândire, nu conspirative, dovadă că ştie toată lumea unde şi când se adună Grupul Bilderberg.

Cât de prezentă e Masoneria în structurile de conducere ale României?

Dacă mă întrebaţi pe mine, eu deseori nici nu ştiu ce meserie au membrii noştri. Omul nu pleacă din Masonerie pentru că nu mai e în Ministerul Transporturilor, să zicem. El nu e primit în Masonerie pentru că ocupă o funcţie publică. Un profesor universitar de la Universitatea din Bucureşti nu cred că face parte neapărat din conducerea României. Vorbim, mai degrabă, despre o carieră rezonabilă, despre etică. Nu ne-am propus niciodată să facem o colecţie vastă nici de parlamentari, nici de miniştri şamd., pentru că nu au relevanţă din punctul nostru de vedere.

Câţi membri are Masoneria Română?

Circa 8.000 de membri.

CĂLIN CORPAŞ



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor