Neconventional: Festivalul de Teatru Scurt

2Comentarii
Neconventional: Festivalul de Teatru Scurt
Bugetul Festivalului de Teatru Scurt este de un miliard de lei vechi, iar evenimentul va avea loc în perioada 25 septembrie-2 octombrie.

Premiere, piese care au ieşit de câteva luni la public, piese cu publicul în sală, cu publicul pe scenă, piese care se joacă în microbus, teatru de pub şi teatru de stradă, parada costumelor de teatru, carnaval în aer liber. Teatru în locuri neconventionale. Aceasta este oferta cu care vin în faţa publicului orădean organizatorii Festivalului de Teatru Scurt (FTSO). Alexandru Repan, Mircea Diaconu,  Tania Popa, George Alexandru, dar şi orădeanca Ruxandra Sireteanu care acum joacă la Nottara sunt printre cei mai îndrăgiţi actori care vor putea fi văzuţi în cadrul Festivalului.

FTSO se organizează după o pauză de cinci ani, şi se află la cea de-a XVI-a ediţie. Prima ediţie a avut loc în 1976. Selecţionerul unic al festivalului, Mircea Morariu spune că a putut să facă o alegere a filmelor în timp record ca urmare a faptului că a făcut parte din juriul care a acordat Premiile UNITER, ocazie cu care a străbătut ţara în lung şi lat şi a văzut zeci de spectacole concretizate într-o carte. Pasajul Vulturul Negru va fi în acest an punctul zero al Festivalului.

Program

 În fiecare după-amiază, orădenii sunt invitaţi să participe la primul carnaval de teatru organizat  în Oradea, o inedită serie de căsătorii scurte şi divorţuri şi mai scurte şi să creeze alături de artiştii de la Club Factory o serie de suveniruri teatrale. Organizatorii spun că Festivalul este menit să scoată Oradea din statutul de oraş de provincie, pe care nu îl merită. Ediţia din acest an este organizată de Teatrul de Stat Oradea cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Judeţean, sub egida Toamnei orădene. Bilete se găsesc deja la vânzare la: Teatrul de Stat Oradea, Queens Pub şi Columbus Cafe.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor