Negocieri la contractul colectiv

Negocieri la contractul colectiv
Hunedoara – Sindicatele din siderurgie solicită negocierea, în fiecare an, a prevederilor din contractul colectiv de muncă pe ramură, apreciind că în acest mod pot apăra mai bine drepturile angajaţilor.

„În prezent, contractul colectiv de muncă pe ramură este negociat pentru perioada 2004-2008. Dorim ca negocierea să aibă loc anual, pentru că altfel, în cei patru ani, nu putem declanşa conflictul de interese”, a declarat preşedintele Sindicatului Siderurgistul, de la Mittal Steel Hunedoara, Petru Vaidoş.

Liderul sindical a explicat că prevederile actuale permit negocierea anuală a contractului de muncă doar pentru drepturile băneşti şi condiţiile de muncă.

Preşedintele Sindicatului Siderurgistul Hunedoara a adăugat că punctul de vedere al organizaţiei va fi discutat în Consiliul de Coordonare al Federaţiei Metarom, confederaţie sindicală ale cărei lucrări sunt programate să se desfăşoare pe 28 februarie.
Pe de altă parte, sindicaliştii de la Mittal Steel Hunedoara se judecă azi cu administraţia pentru plata orelor suplimentare efectuate de muncitori în zilele de sărbători legale din luna decembrie 2006.

Mihai Stan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !