Neinteresaţi de ape

1Comentariu
Sala Primăriei Aleşd.
Sala Primăriei Aleşd.
ALEŞD – Dat fiind că a fost prima consultare publică organizată în Bihor de Direcţia Apelor Crişuri pe probleme de gospodărire a apelor, dezbaterea de ieri nu a adus prea multă lume în Sala Primăriei Aleşd.

„Din păcate, deşi informarea s-a făcut prin mass-media şi afişe, populaţia din zonp a răspuns în procent scăzut la acţiune. Motivele absenteismului s-au datorat în primul lipsei de iniţiativă civică în ce priveşte protecţia mediului.”, consideră conducerea DA Crişuri prin vocea purtătorului de cuvânt, Anca Mihociu.

Aceasta în condiţiile în care întâlnirea de la Aleşd a avut o dublă însemnătate: pe lângă informarea cetăţenilor, organizatorii au pregătit chestionare de consultare privind gospodarirea bazinului hidrografic Crisuri.

Adică racordarea la reţelele de alimentare cu apa, importanţa staţiilor de epurare a apelor uzate, gestionarea deşeurilor menajere, utilizarea în exces a îngrăşămintelor (cu încărcarea apei freatice cu nitriţi periculoşi îndeosebi pentru copii) etc.

Un punct important a fost şi identificarea altor necesităţi ale cetăţenilor. Specialiştii DA Crişuri au elaborat materiale informative pentru a veni în ajutorul cetăţenilor şifirmelor interesate.

Eforturile organizatorice au fost susţinute şi de Garda Nationala de Mediu, prin comisarul şef Mircea Ghitea, mai aducându-şi aportul operatorul local de apă, SC Salubri şi, din partea ONG-urilor, Societatea Nymphaea.

„S-a urmărit îndeosebi conştientizarea autorităţilor locale faţă de nevoia implicării active în acţiunile de protecţia mediului. Informarea şi consultarea publicului este un intrument extrem de important în construirea transparenţei decizionale şi în abordarea punctuală şi clară a problemelor comunităţii locale.

Cum acţiunea de ieri se înscrie în proiectul trasnsfrontalier «Managementul bazinului hidrografic transfrontier Crisuri / Koros, sub-bazin al Tisei», raportul final al întâlnirii va fi prezentat Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apei cât şi Oficiului Internaţional al Apei din Franţa.”, mai precizează Anca Mihociu.

Cristian Horgos



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor