Nemultumit de grupa de fond si semifond

Nemultumit de grupa de fond si semifond
Directorul CS Crişul, Ionel Bungău a anunţat miercuri că este nemulţumit de rezultatele şi activitatea grupei de fond şi semifond din cadrul secţiei de atletism a clubului.

Oficialul orădean afirmă că deocamdată nu se pune problema desfiinţării grupei, dar a avut o discuţie serioasă cu antrenoarea Ella Kovacs, solicitându-i acesteia o strategie clară, pentru a crea o piramidă de atleţi la toate categoriile de vârstă. „Această grupă de fond şi semifond există de 11 ani la clubul nostru, dar rezultatele au fost foarte puţine, apărând doar sporadic. Am făcut recent o analiză a grupei şi am constatat că nu are la ora actuală decât câţiva sportivi activi. M-am dus deunăzi la un antrenament, solicitându-i antrenoarei să adune toţi atleţii pe care-i pregăteşte. Au venit doar două fete şi un băiat.

În acest mod este clar că nu există nicio perspectivă de progres, pentru a obţine rezultate la mai multe categorii de vârstă, aşa cum se întâmplă la alte secţii ale clubului. Nu am nimic personal cu antrenoarea Ella Kovacs, care a fost o sportivă foarte valoroasă, dar nu putem tolera la infinit lipsa de rezultate. Nu se pune problema desfiinţării grupei, este un sport olimpic important, dar strategia şi selecţia trebuie făcute cu totul altfel ca până acum. Scuzele de genul că «părinţii nu-şi lasă copiii la alergare pentru că este prea frig» sau «nu avem rezultate pentru că nu avem condiţii de antrenament» sunt puerile şi fără acoperire. Atleţii aruncători de pildă au condiţii şi mai precare dar nu duc lipsă de rezultate”, a declarat directorul Ionel Bungău. Conducătorul clubului este dispus să mai aştepte o perioadă, iar dacă rezultatele nu vor apărea nici atunci, se are în vedere înlocuirea antrenorului sau chiar renunţarea la această grupă.

G.N.

Taguri:


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase