Nemulţumiţi din nou, la spitale

Nemulţumiţi din nou, la spitale
Ca la primul tur de scrutin, bolnavii internaţi au avut de suferit fiindcă nu au beneficiat de urne mobile din diverse motive.

La Judeţean

La Spitalul Judeţean, secţia specială de votare nr. 144 s-a “baricadat” la parterul unităţii, scaunele de pe hol fiind trase spre uşa secţiei, pentru a interzice accesul în spital al celor ce au votat acolo.
La fel ca la primul tur de scrutin, la secţia de votare de la Judeţean au avut voie să voteze doar bolnavii şi aparţinătorii lor cu domiciliul în judeţ. Pacienţii internaţi cu domiciliul în Oradea au primit interdicţie de la Biroul Electoral Central să voteze la secţiile speciale din spitale. Pentru a vota, mai exact pentru a li se aduce urna de vot de la secţiile din Oradea de care aparţin pe baza domiciliului, pacienţii trebuiau să îşi manifeste dorinţa şi să le fie înregistrate solicitările doar sâmbătă, între orele 18:00 – 20:00.

Un bolnav cu parte din talpa piciorului stâng amputată, internat la cardiologie, cu domiciliul în Oradea, s-a declarat foarte deranjat de interdicţia de a vota la secţia specială din spital. Omul a spus că nu l-a întrebat nimeni sâmbătă dacă vrea sau nu să i se aducă urna de la secţia de care aparţine şi că nu e normal ca bolnavii, mai ales cei nedeplasabili sau cei care se deplasează foarte greu, ca el, să fie trataţi în acest fel.

La Curteanu nici atât

La Spitalul Municipal din Oradea, nici măcar bolnavii internaţi cu domiciliul în afara Oradiei nu au avut voie să voteze. La parterul unităţii, secţia obişnuită de votare, nr. 99, a stat la dispoziţia cetăţenilor cu domiciliul în zonă, dar nu şi pentru pacienţii şi angajaţii spitalului.

Preşedintele secţiei ne-a spus că pe listele electorale figurează 1.700 de alegători şi că acum, la turul doi, până la ora 10:00, s-au prezentat mai puţini faţă de primul tur. Astfel, dacă la primul tur de scrutin au votat până la ora 10:00 circa 55 de oameni, duminică, 6 decembrie, la al doilea tur de scrutin, doar vreo 37 de votanţi din cei 1.700 şi-au exercitat dreptul constituţional, până la aceeaşi oră.

Otilia Şandor

Anunţă la 112 fraudele electorale!  | Video: Secţiile speciale şi-au primit votanţii   | Video: Călătorii votează la Gara Oradea 

Urnele s-au deschis la ora 7.00

 | 26 de persoane au votat în arest

Previn turismul electoral

 | Atenţie la vot!  | Deţinuţii au votat


Traian Băsescu a spus, cu ironie, că i-a fost “foarte greu” să aleagă


Mircea Geoană: Am votat cu gândul la stabilitate şi la unitate



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !