Neozeelandezii de la RCM Timisoara au aflat cum se sacrifica porcul in Romania

De M. Hoster
Reactualizat la:
Rugbiştii români le-au oferit neozeelandezilor o lecţie despre cum se taie porcul pe plan local
Rugbiştii români le-au oferit neozeelandezilor o lecţie despre cum se taie porcul pe plan local
Colonia din emisfera sudică încartiruită la RCM Universitatea Timişoara a avut parte, miercuri dimineaţa, de o surpriză culinară. Rugbiştii români le-au oferit neozeelandezilor o lecţie despre cum se taie porcul pe plan local, care sunt tradiţiile şi cum se respectă acestea. Urmăriţi o galerie foto de la evenimentul clubului de rugby.

Miercuri dis de dimineaţă, la stadionul din Ronaţ a fost mare eveniment. Sportivii români au decis să le ofere colegilor neozeelandezi, dar mai ales antrenorului Chester Williams, ce înseamnă sacrificarea tradiţională a porcului în această parte a lumii. “La noi nu se taie astfel porcul, dar e interesant să vedem obiceiurile. Există câteva tradiţii, dar nu aşa”, a spus antrenorul. Restul sportivilor din Noua Zeelandă au fost, de asemenea, impresionaţi de modul de sacrificare a porcului.

“Încercăm să profităm de aceste momente când suntem împreună pentru că apoi vom pleca fiecare in vacanţă. Ni s-au dat planurile peste cap , terminam cu o saptamana mai devreme, nu am mai ajuns in finala Cupei”, a declarat Stelian Burcea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !