Neplătiţi de patru-cinci luni la FCB

14Comentarii
Neplătiţi de patru-cinci luni la FCB
Majoritatea angajaţilor clubului fanion al judeţului Bihor nu au mai văzut un salariu de trei, patru sau chiar cinci luni. Aici sunt incluşi şi antrenorii de la Centrul de copii şi juniori, dar şi membri ai staff-ului medical al primei echipe.

Toţi au ajuns la limita răbdării şi trăiesc doar din bani împrumutaţi de la rude sau prieteni. „Am avut răbdare o lună, două, trei, dar s-a ajuns deja la patru şi chiar cinci luni. Avem familii de întreţinut, rate la bănci, asociaţia şi alte cheltuieli curente de plătit, dar pe noi cine ne înţelege. Unde vom ajunge? Nici măcar nu ni se spune când vom primi ceva bani, deşi noi ne facem datoria lună de lună. Înainte de Paşti ne-au dat un avans de 5 milioane lei vechi, avans din salariul pe decembrie!”, se plâng angajaţii.

Cauza principală a crizei adâncite la FC Bihor este că preşedintele Ioan Lucian nu reuşeşte să-şi ţină angajamentele financiare. Dacă în lunile ianuarie, februarie şi martie nu a reuşit să atragă niciun cent din sectorul privat, săptămâna trecută a încheiat un barter cu o firmă prin care clubul primeşte un discount la masa zilnică servită de jucători. Adică o economie de circa 1.500-1.800 de euro pe lună. Atât şi nimic mai mult, deşi conform graficului prezentat consilierilor locali, preşedintele Lucian trebuia să aducă la club suma de 40.000 de euro până în 26 aprilie. Situaţia este cunoscută la nivelul Adunării Generale a Asociaţilor. „Nu luăm nicio decizie până la finalul campionatului. Atunci vom trage linie şi vedem ce e de făcut”, a anunţat Florin Birta, membru în AGA CS FC Bihor.

T.B.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor