Nerefuzând oficial, devii automat donator de organe

Nerefuzând oficial, devii automat donator de organe
ORADEA – Se schimbă procedura în ceea ce priveşte donarea de organe. Senatul a adoptat luni propunerea legislativă a câtorva parlamentari prin care se introduce principiul „acordului prezumat”, care presupune că orice român care în timpul vieţii nu şi-a exprimat refuzul explicit de a-şi dona organele este implicit de acord să le doneze după deces.

Astfel, cine nu este de acord cu donarea de organe, ţesuturi şi celule trebuie să anunţe medicul de familie, pe care coordonatorul de transplant va trebui să-l gestioneze în această privinţă.

Principiul „acordului prezumat” nu este o noutate în ţările europene. Acesta a fost introdus în ţări precum Marea Britanie, Olanda, Spania, Suedia, Austria, Belgia ori Italia. Autorităţile române speră că în aceste condiţii, donarea de organe va prinde contur şi la noi în ţară. Potrivit legislaţiei actuale, prelevarea de organe ori ţesuturi de la o persoană decedată în vederea transplantului nu se poate efectua decât dacă aceasta şi-a exprimat în scris acordul în acest sens în timpul vieţii. O dată ce o persoană se află în moarte cerebrală, rudele sunt cele care îşi pot exprima acordul în privinţa prelevării de organe.

Propunerea adoptată de către Senat trebuie să primească şi girul Camerei Deputaţilor.

„Din câte ştiu eu, şi în Spania, deşi există acest acord prezumat, medicii cer şi acordul familiei înainte de a se preleva organele. La noi în ţară, pentru ca acest program să meargă cât mai bine trebuie să fie puse la punct şi secţiile de ATI, să existe aparatură performantă. Degeaba avem specialişti buni, trebuie pusă la punct şi logistica”, susţine dr. Carmen Pantiş, coordonator pe programul de transplant în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.

În aşteptare
Conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Transplant, peste 2000 de pacienţi se află pe lista de aşteptare pentru un transplant de organe. Anul trecut au existat doar 36 de doantori în moarte cerebrală. Anul acesta, până în prezent, s-au prelevat organe de la 17 donatori în moarte cerebrală, doi dintre aceştia, un băiat de 15 ani şi o femeie de 51 de ani fiind din Bihor. Din păcate anul trecut în jur de 70 de români au murit pentru că nu au găsit un donator. Aceasta în timp ce în Spania, anual numărul operaţiilor de transplant atinge o cifră record: în jur de 5000 de operaţii, peste 80% dintre spanioli fiind de acord să devină donatori, în condiţiile în care Biserica s-a implicat foarte mult în astfel de campanii umanitare.

În schimb la noi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a pronunţat în luna martie împotriva acordului prezumat, deoarece „contravine principiilor morale creştin-ortodoxe, anulează principiul dăruirii de sine şi al dragostei frăţeşti cuprins în consimţământul explicit şi exclude rolul familiei în cazul persoanelor aflate în moarte cerebrală sau decedate, dacă acestea nu şi-au exprimat clar acordul în timpul vieţii”, susţine BOR, care propune introducerea cardului de donator.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !