Nereguli multe in domeniul cerealelor

1Comentariu
Nereguli multe in domeniul cerealelor
Numărul neregulilor constatate de Direcţia Agricolă Bihor este mai mare ca anul trecut.

Potrivit informaţiilor primite de la Direcţia Agricolă (DA) Bihor, la sfârşitul săptămânii trecute s-a finalizat acţiunea de verificare a operatorilor care desfăşoară activităţi de producţie, depozitare, comercializare şi procesare pe filiera cerealelor. Verificările au fost efectuate în echipe mixte formate din inspectori ai Direcţiei Agricole Bihor, comisari ai Gărzii Financiare Bihor şi cadre ale I.P.J. Bihor.

Controale

„Astfel în perioada 15.06 – 15.10.2010 s-au efectuat un număr de 271 controale, fiind aplicate 166 de contravenţii. Dintre acestea 22 au fost avertismente şi 144 au fost sancţiuni cu amenzi în cuantum total de 338.000.000 lei vechi”, ne-a declarat Nicolae Hodişan, directorul executiv al DA Bihor.

Totodată au fost retrase sau suspendate 25 de autorizaţii de depozit pentru nerespectarea condiţiilor care au stat la baza emiterii acestora. La unităţi de procesare (brutării, mori, unităţi de patiserie), datorită neregulilor constatate, cinci licenţe de fabricaţie au fost suspendate în vederea remedierii neregulilor, iar două licenţe de fabricaţie au fost anulate, unităţile urmând a solicita o nouă licenţiere cu îndeplinirea condiţiilor impuse de legislaţia în vigoare. Pe parcursul verificărilor s-au confiscat mărfuri în valoare totală de 152.600.000 lei vechi, cauza fiind lipsa documentelor de însoţire şi de justificare a provenienţei mărfurilor.

„Cu regret am constatat că cuantumul sancţiunilor aplicate precum şi valoarea sancţiunilor complementare (confiscări) au depăşit substanţial valoarea sancţiunilor aplicate  cu ocazia controlului efectuat în anul anterior, ceea ce ne conduce la concluzia că ori controalele au fost mai riguroase ori agenţii economici mai indisciplinaţi”, este de părere Nicolae Hodişan.

D.B.

Taguri: , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor