Nerry Castillo, spre Valencia

Nerry Castillo, spre Valencia
SPANIA – Noul star mexican de la Copa America, Nery Castillo, este aproape de un transfer in Spania, la Valencia, dupa ce s-a inteles deja verbal cu clubul iberic.

In prezent la Olympiacos, Grecia, a declarat in cotidianul mexican Excelsior ca s-a inteles verbal cu oficialii Valenciei si ca spera sa ajunga cat mai repede pe Mestalla.
“Sunt foarte fericit deoarece Valencia este o echipa mare. Voi vorbi cu presedintele lui Olympiacos, Socratis Kokkalis, pentru ca vreau ca intelegerea sa se concretizeze si vreau sa ne despartim prieteni”, a spus atacantul mexican.
Pentru Nery Castillo, Valencia este gata sa ofere o suma de aproximativ 15 milioane de euro, insa Olympiacos a refuzat deocamdata sa comenteze daca a primit sau nu vreo oferta pentru mexican. Castillo a fost dorit si de Mircea Lucescu la Sahtior, insa oferta facuta de magnatul Ahmetov a fost considerata prea mica.
Atacantul lui Olympiacos a debutat in nationala Mexicului pe 2 iunie in meciul amical cu Iran, iar de atunci a facut lucruri notabile. Castillo a marcat un gol in finala Gold Cup si a marcat golul victoriei in meciul cu Brazilia de la Copa America 2007.
In sferturile de finala disputate luni dimineata impotriva Paraguayului, Castillo a reusit o dubla. Atacantul mexican a deschis scorul din penalty in minutul 6, pentru ca in minutul 39 sa inscrie un gol de zile mari.
Castillo s-a nascut in Mexic din parinti uruguayeni si o mare parte din copilarie si-a petrecut-o in tara parintilor sai. La varsta de 16 ani s-a mutat in Grecia, unde a semnat un contract cu Olympiacos, echipa cu care a castigat mai multe titluri de campion. In ultimul sezon, Castillo a bifat 32 de prezente in tricoul elenilor pentru care a marcat 15 goluri.
Nu cu mult timp in urma, Castillo refuza sa joace pentru nationala Mexicului sau a Uruguayului pentru ca astepta sa devina cetatean grec si sa joace pentru campionii europeni, insa si-a dat seama ca nu are postul de titular asigurat in nationala lui Otto Rehhagel si a decis sa accepte convocarea lui Hungo Sanchez.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase