Niqab-ul – vălul integral, interzis în public

Niqab-ul – vălul integral, interzis în public
Judecătorii au urmat argumentele deciziei luate în 2014, printr-o sentință devenită jurisprudență, ce valida aceeași interdicție decretată în Franța.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a validat marți interdicția privind portul de niqab (vălul integral – n.r.) în public, interdicție emisă în Belgia în 2011, considerând-o „necesară într-o societate democratică”’, informează AFP.

De la amendă la închisoare

Curtea a fost sesizată prin două plângeri pentru discriminare și încălcare a vieții private: prima, formulată de o belgiancă și o marocancă, ambele de confesiune musulmană, viza legea adoptată în Belgia la 11 iunie 2011. A doua, înaintată de o belgiancă de confesiune musulmană, denunța reglementările comunitare adoptate în 2008 de comunele Pepinster, Dison și Verviers, pentru a „interzice portul unei ținute vestimentare ce disimulează fața persoanelor oricând și în orice loc public”.

Judecătorii au considerat în cele două cazuri că restricția contestată „vizează să garanteze condiții de conviețuire, ca element pentru apărarea drepturilor și libertăților altuia” și că ea „poate trece drept necesară într-o societate democratică”.

De asemenea, ei au validat sancțiunile prevăzute pentru contravenienți. Legea belgiană prevede o sancțiune penală ce poate ajunge de la amendă până la pedeapsa cu închisoarea în caz de recidivă. Curtea a precizat că aplicarea sancțiunilor nu este automată.

Între altele, au subliniat judecătorii, ascunderea feței în spațiul public este o „infracțiune mixtă” în legislația belgiană, adică ea ține de procedura penală și de acțiunea administrativă, ceea ce îi oferă statului belgian o marjă de apreciere în aplicarea sancțiunilor prevăzute.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !