NIS Petrol: Respectăm dreptul la proprietate și vom despăgubi

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
5Comentarii
NIS Petrol: Respectăm dreptul la proprietate și vom despăgubi
Printr-un comunicat transmis de o companie PR, NIS Petrol transmite că „respectă dreptul de proprietate și munca cetățenilor din această zonă.

Compania a semnat acorduri cu proprietarii de terenuri și fermierii pentru accesul pe terenuri. Astfel, pentru eventuala afectare a diferitor culturi agricole datorită trecerii utilajelor de prospectare, compania va oferi despăgubiri celor care lucrează terenurile din perimetrul respectiv. De asemenea, orice cale de acces afectată de desfășurarea lucrărilor în perioadele ploioase va fi reabilitată integral pe cheltuiala companiei, în cel mai scurt timp”.

Metodă din anii ’50

Iată ce se mai transmite prin acest comunicat:

„NIS Petrol a demarat în luna mai operațiuni de prospectare geofizică pentru petrol și gaze naturale în perimetrul EX-3, din județul Bihor. Suprafața pe care se desfășoară operațiunile este de 234 km2 pe teritoriul comunelor Toboliu, Girișul de Criș, Sântandrei, Sânnicolau Român, Gepiu și Nojorid. Perioada în care se efectuază operațiunile se întinde pe parcursul a 3-4 luni, în funcție de condițiile climaterice.
Partenerii NIS Petrol în acest proiect sunt companiile Geolink, care furnizează servicii de autorizare și management de proiect, Naftagas Oilfield Services, subsidiară a NIS ad, care asigură serviciile de achiziție date 3D în perimetrele petroliere cu respectarea proiectului aprobat, și Virom, în sarcina căreia este asigurarea suportul logistic pentru echipele și echipamentele de prospectare geofizică.

Prospectarea geofizică este principala metodă folosită, încă din anii ’50 în România, pentru investigarea structurilor geologice și stratigrafice complexe din subsol ce pot prezenta situații favorabile acumulării hidrocarburilor. Procesul constă în măsurarea timpului de propagare a undelor sonore de mică intensitate, de la punctul de generare determinat cu exactitate la suprafața Pământului, pe drumul de emisie și, ulterior, reflecția undelor către punctele de recepție.

Etapele acestui proces sunt:

• marcarea pe teren, de către echipa de topografi, din 40 în 40 de metri, prin picheţi (ţăruşi de lemn cu înălţimea de 50-60 cm, înfipţi manual în pământ) a viitoarelor puncte de generare și de recepţie a semnalului seismic, pe linii seismice (profile), în concordanţă cu specificaţiile proiectului, în locații stabilite cu precizie;

• generarea undelor elastice din fiecare locație de pe aliniamentul de generare (sursă), prin vibrarea controlată, produsă de un sistem hidraulic, a unei plăci metalice (presă) amplasate și ancorate pe suprafaţa solului prin greutatea utilajului care o transportă (vibrator).

NIS Petrol desfășură operațiunile în deplină conformitate cu legislația română și în conformitate cu cele mai înalte standarde de protecție a mediului înconjurător. Protecția mediului înconjurător este o prioritate majoră și face parte integrantă din strategia de eficientizare a operațiunilor companiei.

Prospectarea se derulează cu tehnologii sigure, neinvazive, care nu afectează în niciun fel pânza freatică, animalele sau sănătatea populației. În ultimii ani, operațiuni similare au fost derulate de companie în perimetre din județul Timiș pe o suprafață de aproximativ 450km2, confirmând caracterul responsabil al activității desfășurate.

Startul operațiunilor de achiziție a datelor geologice a fost condiționat de obținerea tuturor autorizărilor, acordurilor și permiselor necesare desfășurării acestor lucrări, și în acest sens compania a fost într-un dialog permanent și transparent cu autoritățile locale, alte instituții abilitate și persoane implicate, pentru a le oferi cele mai corecte informații despre operațiunile companiei noastre.”

scandal-toboliu-37
După ce au semnat acorduri de despăgubire cu compania petrolieră pe multe sute de hectare, fermierii realizează că au făcut o gafă. Utilajele tocmai au intrat pe terenuri și au provocat distrugeri între culturi. Locuitorii din Toboliu sunt revoltați pe modul de acțiune al companiei NIS Petrol și c...



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor