Noi activitati educative in Oraselul Copiilor

Noi activitati educative in Oraselul Copiilor
Activităţile din Orăşelul Copiilor s-au amplificat odată cu întoarcerea celor mici din vacanţă şi cu începerea noului an şcolar. Cele mai importante dintre acestea sunt cursurile şi activităţile educative dedicate micuţilor, dar şi competiţiile pregătite special pentru ei.

Săptămâna aceasta, în Orăşel debutează trei serii noi de cursuri de şah susţinute de maestrul FIDE Dan Ovidiu Raţ. Cursurile vor avea loc în fiecare zi de marţi, miercuri şi joi, de la ora 18:00. La aceste cursuri sunt acceptaţi, pe categorii de vârstă, atât începători cât şi avansaţi, costul a 12 ore de curs fiind de 100 lei/copil.

Azi, 24 septembrie, în Orăşel va avea loc ediţia a IX-a lunară a turneului de şah pentru copii, la finalul căreia se vor acorda cupe şi diplome pentru câştigători.

Pictura se desfăşoară în continuare la un preţ promoţional de 80 lei/12 ore de curs, în organizarea Administraţiei Imobiliare Oradea, lecţiile fiind planificate în fiecare miercuri de la ora 18:00, după care, doritorii vor putea să participe la o oră de creaţie plastică sub coordonarea aceleiaşi profesoare.

Tot ziua de miercuri este dedicată la Orăşelul Copiilor lecţiilor de limba engleză după metoda Helen Doron, susţinute de profesoare specializate în acest stil de educaţie complementară.

Din luna octombrie, în Orăşelul Copiilor vor debuta şi cursuri de limba italiană pentru începători, destinate atât copiilor cât şi adulţilor, preţul fiind de 10 lei/oră. Cursul este susţinut de dascălul italian Mirco Tassinari, un bun cunoscător al limbii române.

Joi, în organizarea Clubului de Astronomie şi Ştiinţe Spaţiale din Orăşelul Copiilor, coordonat de profesoara Valentina Matei, copiii sunt invitaţi la o activitate educativă cu tema „Saturn, stăpânul inelelor”. Activitatea va începe la ora 17:00, accesul fiind liber şi gratuit pentru toţi doritorii.

Ziua de sâmbătă va aduce la Orăşel, pe lângă concurenţii de la turneul lunar de şah, şi persoanele interesate să pătrundă în tainele Pedagogiei Waldorf, cu sprijinul unor specialiste care coordonează acest sistem educaţional la nivelul învăţământului de masă din România. Accesul la programul demonstrativ care va începe la ora 10:00 este, de asemenea, gratuit.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase