Noi apartamente prin ANL la Hunedoara

Noi apartamente prin ANL la Hunedoara
La sfârşitul lunii aprilie se vor da în folosinţă primele 48 de apartamente construite prin progarmul ANL. Blocul, început în anul 2003, nu a beneficiat de fonduri constante decât în ultimii 2 ani.

În această perioadă, la Primăria municipiului Hunedoara s-au adunat 178 de dosare de solicitări de locuzinţă din partea tinerilor, dar doar 115 au fost complete; 28 de familii care şi-au depus dosarul pentru a beneficia de o locuinţă prin acest program, între 2003 şi 2007, fie au gasit o altă soluţie locativă, fie au depăşit limita de vîrstă, iar 35 de dosare au fost depuse fără a conţine toate actele necesare.
Tot în acest an se preconizează finalizarea altor 160 de apartamente prin acelaşi program, pe str. Alexandru Vlahuţă.
În şedinţa Consiliului Local Hunedoara, desfăşurată în 28 februarie, a fost aprobată lista solicitanţilor care au acces la aceste locuinţe. Primul pe listă, întrunind cel mai mare număr de puncte, este un tânăr angajat al Spitalului Municipal, Cristian Profir, care a crescut în Casa de Copii de la Baia de Criş şi, după 18 ani, a locuit în blocul renovat prin programul SESAM pentru tinerii aflaţi în aceeaşi situaţie.

Ioana Dan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !