Noi locuri de cazare la Universitatea Oradea

ORADEA – Conducerea Universităţii din Oradea a decis să îşi mărească spaţiul locativ destinat studenţilor aplicând o metodă foarte uzuală, mansardarea.

Astfel, prin amenajarea celor două cămine din campus, C1 şi C2, au fost create câte 24 noi camere în fiecare cămin, care-i vor deservi pe studenţii orădeni.
„Amenajarea celor 48 noi spaţii locative va aduce un plus de cel puţin 96 noi locuri de cazare, în cazul în care vor fi doar două paturi în cameră”, ne-a declarat prorectorul Iacob Hanţiu. Acesta susţine că noile camere au fost gândite pentru două paturi, dar că se poate ca numărul paturilor să fie mai mare, în funcţie de cerere. Pe deasupra, conform conducerii Universităţii, mansardarea a permis amenajarea unei săli de lectură şi a unui cabinet pentru acces la Internet, gratuit pentru studenţi. Lucrările de mansardare au fost finalizate în cazul căminului C2, iar la C1 urmează să fie finalizate în perioada următoare.

Valentin Teuca



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !