Noi reguli pe litoral

Noi reguli pe litoral
CONSTANŢA – Salvamari din 300 în 300 de metri, posturi de prim ajutor la tot pasul şi dotări ultramoderne pentru toate echipele de salvare. Deşi pare o secvenţă desprinsă dintr-un film american, va deveni realitate pe litoralul românesc.

Un proiect de lege al Autorităţii Naţionale pentru Turism îşi propune să schimbe regulile de pe plaje. Potrivit acestui proiect, comunităţile locale vor fi obligate să asigure serviciul de salvamar pentru toate plajele.

În plus, va trebui să cumpere şi echipamentele necesare pentru salvamari. Bărci cu motor, sky-jeturi, plute, staţii emisie recepţie, pături şi truse de prim ajutor. Acestea sunt doar câteva dintre echipamentele care trebuie să se regăsească în orice loc de prim ajutor amplasat pe plajă.

Potrivit legii, acestea trebuie să se afle la o distanţă de maximum 3 kilometri – unul faţă de celălalt – iar între ele trebuie să existe, din 300 în 300 de metri, posturi speciale pentru observaţie. De asemenea, la fiecare astfel de post trebuie să fie angajaţi câte doi salvamari. Aceştia vor fi obligaţi să poarte costume speciale: pantaloni scurţi, tricou şi şapcă, roşii sau galbene.

Din dotarea salvamarilor nu trebuie să lipsească nici costumele speciale pentru scufundări şi tuburile de oxigen. Nu oricine poate deveni, însă, salvamar. Noua lege spune că pe lângă o sănătate de fier atestată de un certificat medical, cazierul trebuie să fie fără pată. Mai mult decât atât, sunt necesare cursuri speciale de scufundare.

Dotările echipelor de salvare trebuie asigurate din bugetele locale. În caz contrar, edilii locali riscă amenzi cuprinse între 10 şi 20.000 de lei. Noua lege vizează şi centrele de sănătate. Acolo unde va exista o piscină, va trebui angajat obligatoriu şi un salvamar. Proiectul va ajunge pe masa Guvernului în cel mult două săptămâni.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !