Noi şi euro-miturile

Noi şi euro-miturile
DEVA - Iată câteva dintre ideile false şi adevărul despre ce va însemna să devenim parte a comunităţii ce poartă denumirea de Uniune Europeană.

Euro-mit: După aderare nu vom putea circula cu autoturisme care nu corespund normelor de poluare ale UE.
Realitate: Cu autoturismele deja înmatriculate, dar care nu corespund normelor UE, se va putea circula atât în România, cât şi în UE. Acestea vor putea fi vândute sau reînmatriculate.

Euro-mit: Străinii cu bani ne vor cumpăra ţara.
Realitate: Şi în prezent, persoanele juridice pot cumpăra terenuri pentru investiţii. Pentru persoanele fizice există restricţii la cumpărare până în 2014, pentru terenuri în extravilan, şi până în 2012, pentru a două locuinţă. Excepţie fac liber-profesioniştii şi agricultorii, dacă folosesc terenul pentru investiţie.

Euro-mit: UE interzice ajutoarele de stat, ceea ce va conduce la falimentul economiei.
Realitate: Ajutoarele de stat vor putea fi acordate în continuare, urmărindu-se respectarea strictă a criteriilor şi intensităţilor de acordare a ajutoarelor de stat (pentru dezvoltare regională, protecţia mediului, salvare şi restructurare, instruirea angajaţilor şi ocuparea forţei de muncă, cercetare-dezvoltare)

Euro-mit: Fermele de subzistenţă vor dispărea.
Realitate: Politica Agricolă Comună nu este destinată gospodăriilor de subzistenţă (care produc pentru consumul propriu), ci fermelor care produc pentru piaţă. PAC acordă subvenţii pentru ca fermele de semi-subzistenţă (care produc pentru consumul propriu, dar şi pentru vânzare) să devină viabile. După aderare România va primi aproape 3 miliarde de euro pentru dezvoltare rurală, care vor stimula şi dezvoltarea fermelor de semi-subzistenţă.

Euro-mit: Animalele o vor duce mai bine ca oamenii, datorită cerinţelor UE.
Realitate: UE acordă atenţie îngrijirii animalelor pentru a obţine producţii de calitate.Tăierea animalelor pentru larg consum va trebui făcută prin asomarea acestora şi cu respectarea condiţiilor de igienă (tăiere în abatoare); până la data aderării la UE, vitele pentru consum propriu se pot tăia prin metode tradiţionale. Tăierea porcului de Crăciun şi a mielului de Paşte nu vor dispărea, dar proprietarii vor trebui să ţină cont de normele de îngrijire a animalelor.

Euro-mit: UE ne va spune când şi cum ne putem tăia copacii din curte.
Realitate: În UE fiecare proprietar poate decide dacă şi cum îşi taie un copac în curtea proprie. Excepţie fac monumentele naturii. Pentru domeniul public, decid autorităţile locale sau centrale.

Euro-mit: Animalele au cercei şi paşapoarte, la fel ca oamenii.
Realitate: Crotalierea este o metodă de identificare şi de urmărire a stării de sănătate şi a traseului animalului, necesară pentru siguranţa alimentară a consumatorilor. Dacă nu respectă prevederile, agricultorii nu vor primi subvenţii.

Euro-mit: Nu vom mai putea vinde produsele tradiţionale româneşti.
Realitate: România a obţinut recunoaşterea şi protecţia denumirilor de origine şi geografice pentru mai multe tipuri de băuturi (palincă, ţuică, horincă, turţ), iaurt, caş, brânză, caşcaval, magiun, cârnaţi, plăcintă, covrigi etc.
S-a obţinut derogare de la normele sanitar-veterinare ale UE, pentru producerea prin mijloace tradiţionale, pentru aproape 60 de tipuri de brânză şi produse lactate de vacă, oaie, capră şi bivoliţă. Alte mărci româneşti mai pot fi înregistrate până la data aderării.

Euro-mit: Toate abatoarele şi fabricile de lapte vor fi închise.
Realitate: România a obţinut perioade de tranziţie de 3 ani pentru mai multe unităţi de tăiere şi procesare a cărnii, precum şi a laptelui. Toate unităţile vor trebui însă să respecte, de la data aderării, condiţiile de igienă cerute de UE.

Euro-mit: Vom plăti alcoolul pentru consum propriu la acelaşi preţ cu cel din magazin.
Realitate: România a obţinut în negocieri o derogare, după data aderării: astfel, pentru mai puţin de 50 l de alcool din fructe destinat autoconsumului, fiecare gospodărie va plăti 50% din acciză pe an.

Euro-mit: Românii nu vor mai putea bea ţuica preparată de ei.
Realitate: Românii îşi vor putea prepara ţuica, însă trebuie să se înregistreze legal şi să îndeplinească standardele de igienă şi protecţie a consumatorului. Acestea sunt măsuri pe care UE le ia pentru a împiedica producerea alcoolului pe piaţa neagră.

Euro-mit: Implementarea politicii de dezvoltare regională va crea pericolul de scindare a României.
Realitate: Politica regională a UE se bazează pe criterii strict economice şi nu are nici o legătură cu aspecte etnice, naţionaliste etc. Politica regională se bazează pe solidaritatea financiară între statele membre, astfel încât regiunile şi grupurile sociale mai puţin prospere să primească fonduri comunitare care, adăugate resurselor proprii, să le permită dezvoltarea unor proiecte care să contribuie la creşterea economică şi recuperarea decalajelor dintre regiuni.

Clara Pâs



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase