Noi „surprize” în cazul Oros

35Comentarii
Noi „surprize” în cazul Oros
Aproape uitată de toţi orădenii, soarta lui Nicolae Oros, judecat în detenţie ca principal şi unic suspect într-un caz de omor, săvârşit acum un an asupra taximetristului Peter Bajkan, este încă în mâinile justiţiei orădene.

Ce este mai interesant este faptul că după ce procurorii acuzării s-au folosit de toate mijloacele cunoscute pentru a demonstra vinovăţia lui Oros şi procesul urma a se finaliza joi, cei care anchetează cazul, par că ar fi „găsit” un nou martor care ar putea să-l scoată pe Oros vinovat, chiar cu o zi înainte de pronunţarea verdictului în acest caz. Din această cauză, procesul urmează a se prelungi, până când şi acest martor „îşi va aduce contribuţia la dosar” sau până când procurorii vor hotărâ că li s-au epuizat toate resursele şi Iepu‘ va putea primi în sfârşit un verdict.

Aşadar, după un an de tergiversări mai mult sau mai puţin utile, apărute în acest caz, Oros, considerat – fără probe - deosebit de periculos pentru societate, a stat în Penitenciar. Familia lui a încercat şi continuă să-l susţină, cât de mult cu putinţă, în încercarea, zădărnicită se pare până acum de diverse circumstanţe, de a-şi demonstra nevinovăţia.

Alexandra Borz

Împuşcat ca un câine

Iepu’ rămâne în arest

O altă faţă a investigaţiei

Familia vs. anchetatori. Realitate vs. înscenare

Ghinion la început de proces



35Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor