Noii miniştri, criticaţi în ziare

Noii miniştri, criticaţi în ziare
BUCUREŞTI – Noua formulă de Guvern a stârnit reacţii extrem de dure în presa de astăzi. Câţiva dintre miniştri, în special cei care au legătură cu preşedintele PNL Iaşi, omul de afaceri Relu Fenechiu, au cules cele mai multe critici.

Nu au scăpat nici nominalizaţii cu experienţă, acuzaţi de legături cu magnatul Dinu Patriciu sau de implicare în afaceri dubioase.

Guvernul Patriciu-Fenechiu titrează Cotidianul în ediţia sa de astăzi. Tudor Chiuariu, viitorul ministru al Justiţiei, Cristian David, nominalizat pentru Ministerul de Interne, şi Cristian Adomniţei, căruia i-a fost atribuit portofoliul Educaţiei, au fost susţinuţi de deputatul PNL de Iaşi Relu Fenechiu, fiind apropiaţi ai acestuia şi colaboratori în afaceri.

Tot din Cotidianul mai aflăm că democraţii vor să înregistreze la OSIM Programul de guvernare, cu care Alianţa DA a câştigat alegerile din 2004.

Mafia de la Iaşi pune şef la Justiţie, titrează şi Evenimentul Zilei. Ziariştii îi atacă dur pe Tudor Chiuariu (foto) şi pe Relu Fenechiu. Evenimentul Zilei îi reproşează lui Chiuariu implicarea în afaceri imobiliare dubioase.

Numele noilor miniştri au constituit un subiect incins în şedinta social-democraţilor, fiecare pesedist având propriile nemulţumiri legate de unul sau de altul, scrie şi Gândul. Cele mai multe critici le-a adunat Cristian Adomniţei, despre care Ecaterina Andronescu a spus că nu va prinde rădăcini la Ministerul Educaţiei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase