Noile blocuri ANL Beiuş, degradate

3Comentarii
BEIUS - Adrian Domocoş, primarul de Beiuş, are azi o întâlnire cu constructorul noilor blocuri ANL din Beiuş. Apartamentele au fost recepţionate de la Tehnodomus Arad, anul trecut, în luna noiembrie. Din cauza faptului că a fost contestat modul de atribuire a acestora, apartamentele sunt încă goale, dar şi într-o avansată stare de degradare.

Executantul lucrării dă vina pe Primărie pentru starea în care se află apartamentele. Constructorul susţine că apartamentele s-au degradat fiindcă a fost oprită căldura, iar vopseaua de pe pereţi era proaspătă. Primarul Adrian Domocoş va încerca să ajungă azi la un numitor comun cu executantul, iar discuţiile se vor purta în limitele termenului de garanţie de bună execuţie a lucrării.

Saga ANL-ului
Lucrarea a început în mai 2006 şi a avut ca termen de predare luna mai 2007. Blocurile ANL au fost recepţionate de Primăria Beius în noiembrie. Din acel moment a început forfota în jurul dosarelor depuse pentru un apartament la bloc. Fosta conducere a Primăriei Beius a stabilit anumite persoane ca având prioritate să ocupe apartamentele. Între timp a venit campania electorală, iar conducerea Primăriei s-a schimbat. Sub presiunea contestaţiilor celor care nu şi-au regăsit numele pe listele cu priorităţi, noua conducere a Primăriei a dorit să elimine suspiciunile în ceea ce priveşte alocarea apartamentelor. S-a înfiinţat o comisie care să verifice dosarele candidaţilor la o locuinţă ANL. „Nu au fost răsturnări de situaţii spectaculoase în urma controlului comisiei”, spune primarul Adrian Domocoş. Între timp au intrat în joc Parchetul şi Poliţia Economică. Organele de anchetă nu au dat însă nici un semn cum că este ceva în neregulă cu modul în care au fost împărţite apartamentele. Între timp s-a ivit o nouă situaţie. Consilierul Kiss Janos, avocat de profesie, a atras atenţia colegilor de partid, într-una din şedinţele de consiliu, că acei beneficiari ai locuinţelor ANL care în momentul repartiţiei aveau vârsta limită de 35 ani, iar acum au depăşit acest prag, ar putea acţiona Consiliul Local Beiuş în instanţă, dacă nu se vor regăsi pe listă din cauza acestui criteriu. „Săptămâna viitoare se vor reactualiza dosarele: sper că cei care au depăşit vârsta de 35 ani în acest interval de timp vor fi cât mai puţini, dacă nu deloc”, asigură primarul Domocoş.

 

Veronica Bursasiu



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor