Normele de venit pe anul 2011

5Comentarii
Normele de venit pe anul 2011
Cea mai mică normă de venit pe anul 2011 este de 7.200 de lei, de 12 ori salariul minim în 2010.

Normele de venit pe anul 2011 pentru persoanele fizice care obţin venituri din activităţi independente nu pot fi mai mici decât salariul minim pe economie din 2010. Asta înseamnă 600 de lei înmulţit cu 12 luni, rezultând o normă de venit de minim 7.200 de lei/an. Astfel, normele de venit stabilite de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor sunt în unele cazuri mai mari cu până la 84% faţă de anul 2010. „Normele de venit pentru anul 2011 au fost aprobate în vederea aplicării prevederilor art. 49 şi 94 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările şi completările ulterioare”, a declarat Ioan Mihaiu, directorul executiv al DGFP Bihor.

Norme

Cel mai mult a crescut norma de venit pentru persoanele fizice care se ocupă cu remaierea ciorapilor, deşi această meserie nu se mai prea practică în prezent. Pentru remaiatori, norma de venit a crescut de la 3.900 de lei/an în 2010, la 7.200 de lei/an în 2011.

O altă normă de venit care a crescut destul de mult este cea pentru practicarea cărăuşiei cu un singur cal, de la 4.400 de lei/an în 2010, la 7.200 de lei/an în 2011. Asta în condiţiile în care circulaţia căruţelor în municipiul Oradea este interzisă cu desăvârşire.

Cea mai mare normă de venit pe anul 2011 este pentru comerţul cu amănuntul al cărnii – 10.800 de lei. Aceeaşi normă de venit o au şi vopsitorii auto. Urmează tâmplarii cu o normă de venit de 10.500 de lei. O normă de venit de 10.000 de lei/an au persoanele care produc şi comercializează grinzi şi bârne pentru construcţii. Tinichigii auto trebuie să realizeze în 2011 un venit de 9.900 de lei, iar mecanicii auto – 8.300 de lei.

Mai multe categorii de meseriaşi au pentru anul 2011 o normă de venit de 9.600 de lei. Este vorba despre zugravi, zidari, faianţari, mozaicari. Hair styliştii au o normă de venit de 9.100 de lei. Pentru comercianţii de îmbrăcăminte şi încălţăminte, norma de venit a crescut de la 5.800 de lei în 2010 la 7.200 de lei în 2011.

Impozitul minim datorat pe an de persoanele impuse la normă de venit este de 16% din 7.200 de lei, deci 1.152 de lei.

D.B.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor