Nota 9 pentru Ambulanţa Bihor

16Comentarii
ORADEA - „Pe o scară de la 1 la 10, Ambulanţa Bihor ar primi nota 9. Practic serviciul stă bine, nu s-au găsit probleme”, a declarat în 14 noiembrie 2008 reprezentantul Ministerului Sănătăţii, dr. Ritli Ladislau. Medicul a relatat că practic, nici la sediul central şi nici la substaţiile din judeţ ale Ambulanţei Bihor, inspectorii sanitari care au efectuat controlul nu au găsit nereguli.

Controlul a fost iniţiat de Ministerul Sănătăţii în urmă cu o săptămână, după ce s-au făcut publice abateri grave la Ambulanţa Bucureşti şi Ilfov. În timpul unei videoconferinţe, ministrul Eugen Nicolăescu şi secretarul de stat Raed Arafat au dispus un control la toate serviciile judeţene de ambulanţă din ţară. Controalele au fost efectuate de către inspectori de la autorităţile de sănătate publică din fiecare judeţ.

 

 Controlul a fost strict, mai ales că dr. Arafat a atenţionat să nu se denatureze realitatea din teren, indiferent că e bună sau dezastruoasă. Arafat a atras atenţia inspectorilor sanitari să nu umfle rezultatele fiindcă e posibil să se execute un control „încrucişat”, adică un supracontrol efectuat cu oameni direct de la Ministerul Sănătăţii.


Rezultatele controlului efectuat la toate serviciile judeţene de ambulanţă din ţară vor fi centralizate la minister.

Otilia Sandor

Taguri:


16Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor